Centrul de zi pentru copii al bisericii „Sfântul Spiridon” din municipiul Galaţi a fost înfiinţat ca urmare a parteneriatului dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos şi Consiliul Municipal Galaţi. A fost construit prin finanţare europeană, în cadrul unui proiect PHARE, implementarea proiectului făcându-se în anul 2009. În momentul de faţă, beneficiarii proiectului sunt 35 de copii care provin din familii defavorizate. Centrul de zi pentru copii oferă beneficiarilor următoarele activităţi şi servicii sociale:

1. consiliere individuală şi de grup - cu scopul de a oferi pentru viaţa de familie cele mai bune exemple de comportament;

2. consiliere psihologică şi întocmirea fişei de profil psihologic a copilului;

3. socializare şi petrecere a timpului liber;

4. oferirea zilnică de meditaţii şi îndrumări la materiile şcolare  - în cadrul acestor meditaţii elevii sunt împărţiţi pe clase de studiu, sunt îndrumaţi şi supravegheaţi de un număr de peste 45 de cadre didactice voluntare cu pregătire medie şi superioară; 

5. oferirea zilnică a mesei calde de prânz, în toate zilele săptămânii, cu menţiunea că în zilele de sâmbătă şi duminică costurile sunt susţinute exclusiv cu fonduri atrase de parohie;

6. ajutoare materiale (rechizite si materiale şcolare precum şi materiale de igienă personală şi de grup);

7. lecţii de familiarizare cu tehnica de calcul; această activitate se desfăşoară în sala special amenajată în incinta centrului de zi, sub supravegherea unor specialişti în IT.

8. acţiuni cultural-artistice şi sportive (excursii, spectacole, coruri, concursuri etc.)

9. activităţi de educaţie religioasă (participare la slujbele din biserică, programul catehetic  “Hristos împărtăşit copiilor”, spovedire şi împărtăşire, concursuri de pictură etc).

După încheierea proiectului PHARE (31 nov 2009), activitatea a continuat cu finanţare de la bugetul Consiliului Municipal şi din fondurile atrase de parohia „Sfântul Spiridon”, fiind în al doilea an de funcţionare.