Adresă: Com. Gohor, sat Ireasca, nr. 184, jud. Galaţi, cod 807155; telefoane 0236.865598; 0764.441656
Responsabil: pr. Iancu Mihoci
Grădiniţa parohială „Sfinţii Împăraţi“ din localitatea Ireasca, judeţul Galaţi a fost înfiinţată în septembrie 2002, cu binecuvântarea chiriarhului locului, prin implicarea preotului paroh şi a numeroşi credincioşi din parohie.
Slujba de sfinţire a avut loc în data de 22 septembrie 2002, oficiată de un sobor de preoţi, delegat eparhial fiind pc. părinte protopop de Nicoreşti, în prezenţa autorităţilor locale, precum şi a numeroşi copii şi părinţi.
Beneficiarii acestui aşezământ socio-educaţional sunt copiii de vârstă preşcolară din localitatea Ireasca.
În anul 2006, prin intermediul unui program finanţat de către Organizaţia Internaţională pentru Migraţie din România, s-a reuşit dotarea corespunzătoare cu toate cele necesare desfăşurării activităţii educaţionale în această grădiniţă.
De asemenea, în susţinerea activităţilor s-au mai implicat atât persoane fizice, cât şi instituţii publice locale: Şcoala Gimnazială Gohor, Primăria şi Poliţia, parohii din alte eparhii( parohia Domeştii de Jos - Ilfov, Capela „Sfînta Ecaterina” – Bucureşti), precum şi parohii din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, din protoieriile Nicoreşti şi Tecuci (parohiile Ireasca, Gohor I, Gohor II, Şerbăneşti II, Malu-Alb).
Obiectivul principal al acestui aşezământ este acela de a oferi copiilor de vârstă preşcolară din localitatea Ireasca, servicii sociale şi de educaţie acreditate, în conformitate cu legislaţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, dar şi cu specificul asigurării unei educaţii religioase, prin programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“.
Prin participarea la diferite evenimente şi proiecte culturale şi educaţionale a copiilor din cadrul acestei grădiniţe, localitatea Ireasca a devenind cunoscută atât pe plan judeţean, cât şi naţional.