Cu ocazia „Zilei Nationale a Culturii Romane” – 15 ianuarie, cu binecuvantarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, în sala de conferinţe, a fost omagiată personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu, la 161 de ani de la nasterea lui.

Programul a constat în recitare de poezii, expozitie de carte cu principalele opere ale lui Eminescu, fotografii de epoca, dezbateri libere pe tema vieţii şi operei marelui poet coordonate de Prof. Dr. George Lateş, din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi Pr. Prof. Drd. Stelian Spânu, profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi.

La eveniment au fost prezenti profesori, elevi şi alţi iubitori de creaţia eminesciană, martori ai comemorării naşterii celui mai mare poet al Romaniei. Programul a avut ca subiect aducerea de omagii, poetului Mihai Eminescu, reprezentându-l ca ax central al poeziei şi vieţii culturale româneşti.

Cu privire la personalitatea şi viaţa poetului se evidenţiază faptul că într-un registru al membrilor „Junimii” Eminescu însuşi şi-a trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuţi unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuşi, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu şi poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia privind data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoşani. Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoşani; în acest dosar data naşterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeaşi lună. Data naşterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie considerat satul Ipoteşti.

Cantine sociale