Adresă: Str. Ovidiu, nr. 10, mun. Galaţi, cod 800080
Responsabil: dr. Carmen Panghe
Astăzi, 21 septembrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Galaţi a avut loc inaugurarea Centrului medical de permanenţă „Sf. Ierarh Luca“.
Proiectul este desfăşurat în baza unui parteneriat între Parohia „Sfnţii Trei Ierarhi“, Consiliul Local Galaţi şi Serviciul de Asistenta Medicala al municipiului Galaţi.
Slujba de binecuvântare a Centrului medical a fost săvârşită de preoţii slujitori de la această parohie, în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor partenere gălăţene, respectiv Primăria Galaţi, a celor de la Serviciul de Asistenta Medicală, precum şi a celor din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi.
Unitatea medicală, este situată la demisolul Aşezământului social-filantropic din cadrul Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ şi dispune de un cabinet de tratament pentru adulţi şi copii, un cabinet de consultaţii, un cabinet pentru medicul de gardă, sală de aşteptare, sală tehnică şi trei grupuri sanitare, toate amenajate conform normelor în vigoare.
Acest centru asigură continuitatea în asistenţa medicală primară, scopul principal al înfiinţării lui fiind degrevarea unităţilor de primiri urgenţe şi a camerelor de gardă din cadrul spitalelor din oraş, foarte solicitate în această perioadă de pandemie, asigurând consultaţii pentru adulţi şi copii şi asistenţă medicală pentru fiecare cetăţean, indiferent de statutul de asigurat.
În cadrul acestui centru, oamenii pot beneficia de acces facil la servicii medicale, la recomandarea medicilor, în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 15.00 şi 8.00, iar duminica, sâmbăta şi în zilele de sărbători legale, la orice oră din zi şi din noapte.