Deschiderea noului an şcolar la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a debutat, firesc, cu oficierea Sfintei Liturghii în capela instituţiei de învăţământ, de către Chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian.
Soborul slujitor la Sfântul Altar a fost format din preoţi, membri ai corpului profesoral seminarial gălăţean.
La Sfânta Liturghie au participat toţi cei 331 elevi înscrişi, împreună cu părinţii lor, între care s-au aflat micii elevi din clasele 0, I, II, III şi V ale ciclului primar şi gimnazial.
După programul liturgic din capelă, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat şi dialogat cu micii elevi din clasele primare, oferindu-le fiecăruia în parte iconiţe şi dulciuri.
Solemnitatea de deschidere a anului şcolar 2015-2017 s-a încheiat cu vizitarea sălilor de curs şi binecuvântarea elevilor la locurile lor de studiu.
În cadul Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, unde activează 32 de profesori, sunt înscrişi 173 de elevi la cele secţii: pastorală şi patrimoniu-cultural. Acestora li se adaugă 158 de elevi din cele 4 clase ale învăţământului primar.