Ploile abundente din ultimele zile au produs mari inundaţii în majoritatea localităţilor din centrul judeţului Galaţi, aferente protopopiatelor Covurlui şi Tg.-Bujor. Conform informaţiilor primite de la preoţii parohi, pagubele cel mai mari sunt în localităţile Cudalbi (1.000 de case inundate), Pechea (150 de case sunt inundate), Costache Negri (110 de case afectate), Măcişeni (90 gospodării afectate) şi Cuca (50 de case inundate şi o casă distrusă în totalitate). Alte localităţi afectate sunt Valea Mărului, Corni, Izvoarele şi Slobozia Conachi.
Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul social-misionar s-a mobilizat şi de această dată, derulând imediat acţiuni de ajutorare a victimelor. Până în momentul de faţă, s-au deluat următoarele acţiuni umanitare:
Joi, 12 septembrie 2013, în localitatea Costache Negri, Protoieria Galaţi a oferit 200 pâini, 200 conserve şi alte alimente, precum şi 2 paleţi de apă. De asemenea, pentru 50 de jandarmi care au ajutat la intervenţiile de urgenţă, s-a oferit masa de prânz în cadrul Centrului social pentru vârstnici de la parohia „Pogorârea Sf. Duh“ din Galaţi. În aceeaşi localitate au fost distribuite şi alimente colectate de Protoieria Covurlui.
Vineri, 13 septembrie 2013, la Cudalbi, Protoieria Tecuci a oferit 1.000 pâini, 500 l apă, conserve, ouă şi alte alimente, iar Protoieria Covurlui a asigurat masa de prânz pentru 15 jandarmi.
Nici protoieriile din judeţul Brăila nu au rămas indiferente la chemarea solidarităţii. Astfel, în data de 13 septembrie 2013, Protoieria Însurăţei a oferit pâine, apă, detergent, pături, conserve, lenjerii în localitatea Pechea, în timp ce Protoieria Făurei a distibuit alimente la Cuca.
Acţiuni de ajutorare a sinistraţilor din zonele afectate de inundaţii se vor mai derula şi în zilele următoare, Arhiepiscopia Dunării de Jos îndemnând pe preoţi şi credincioşi la a susţine, după putere, prin orice fel de mijloace financiare sau materiale lucrarea filantropică. În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost făcut un apel la solidaritate frăţească de a desfăşura colecte în bani şi alimente de primă necesitate, în toate parohiile din eparhie, începând cu ziua de sâmbătă, 14 septembrie a.c. şi continuând cu celelalte duminici şi sărbători. Acţiunea de strângere a acestor fonduri şi bunuri se va face nu numai în cadrul sfintelor slujbe, ci şi prin deplasarea în parohie a membrilor din Consiliul şi Comitetul parohial, sub coordonarea pc. preoţi, în toate celelalte zile ale săptămânii.
Sumele colectate vor fi depuse la protoierii, urmând ca acestea să le vireze Sfintei Arhiepiscopii, în contul special pentru situaţii de urgenţă (CONT LEI: RO33RNCB0141032864090007), iar alimentele vor fi transportate de către parohii şi protoierii direct în localităţile afectate de inundaţii şi distribuite cu sprijinul protoiereului şi preotului paroh din zona respectivă.