Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 3-6 septembrie 2013, la Tecuci a avut loc Concursul Naţional de Artă Plastică şi Iconografie intitulat sugestiv „Ucenici la porţile credinţei“, ediţia a VI-a.
La concurs au participat 40 de elevi de gimnaziu, însoţiţi de supraveghetori, de la programele de cateheză Hristos împărtăşit copiilor” şi cluburile de copii din judeţele: Călăraşi, Bacău, Vrancea, Buzău, Galaţi şi Brăila, precum şi elevi de la Seminarul „Sf. Apostol Andrei” din municipiul Galaţi, secţia Patrimoniu.
În cele 4 zile rezervate atelierului de creaţie, la Clubul copiilor din Tecuci, zilnic între orele 9-15, cu pauza de masă cuvenită, copiii au pictat icoane pe diferite suporturi (sticlă, lemn sau piatră).
Programul a inclus vizitarea unor mănăstiri de pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde tinerii participanţi au asistat la slujba de seară, au vizitat muzeele şi împrejurimile unde au fost cazaţi. Astfel au putut fi cunoscute mănăstirile Vladimireşti, Cudalbi şi Buciumeni din judeţul Galaţi.
Vineri, 6 septembrie a avut loc festivitatea de premiere. Juriul, format dintr-un pictor bisericesc, un preot şi un delegat al Inspectoratului Şcolar Judeţean din Galaţi a apreciat calitatea lucrărilor executate, care au fost ulterior vernisate în cadrul expoziţiei iconografice din sala de festivităţi a Protoieriei Tecuci.
Au fost oferite diplome şi medalii iar impresiile tuturor participanţilor au fost consemnate într-un jurnal special.
Protoieria Tecuci şi Clubul copiilor din Tecuci mulţumesc cu recunoştinţă Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian pentru buna desfăşurare a activităţii şi voluntarilor care s-au oferit să susţină acest program deosebit pentru copii.
Pr. Gheorghe Joghiu, protoiereu Tecuci