Continuând programul consfătuirilor pentru începutului noului an școlar cu profesorii de religie din Eparhia Dunării de Jos începută ieri la Brăila, astăzi a avut loc întâlnirea cadrelor didactice care predau în şcoli şi licee disciplina Religie din judeţul Galaţi.
Programul a debutat cu participarea tuturor cadrelor didactice la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Arhiepiscopală din municipiu, la care a asistat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Dezbaterile propriu-zise au fost găzduite de Sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din incinta Centrului Eparhial şi au fost prezidate de Chiriarhul Dunării de Jos. La eveniment a participat și d-na Diamanta Bulai, inspector școlar general adjunct – Galați.
Lucrările au fost structurate pe trei mari teme, respectiv:
1. Retrospectivă asupra anului şcolar 2011-2012;
2. Perspectivă asupra anului şcolar 2012-2013;
3. Continuarea proiectelor comune Biserică – Şcoală, la nivel eparhial, isistându-se asupra aprofundării relaţiei Bisericii cu Şcoala prin programele educaţionale desfăşurate la nivel local şi naţional, în special prin programele naţionale „Hristos împărtăşit copiilor“ şi „Alege şcoala!“.
Partea finală a consfătuirii a fost rezervată diferitelor aspecte practice semnalate de profesorii de Religie în activitatea şcolară şi dezbaterilor pe seama acestora.