Luni, 3 octombrie 2022, la Aşezământul social-filantropic „Sf. M. Mc Pantelimon“ – Lacu Sărat s-a desfășurat Consfătuirea anuală a profesorilor de religie din județul Brăila.

Cele 100 de cadrele didactice care predau Religia în judeţul Brăila s-au întrunit în şedinţa anuală în Sala de festivităţi „Sf. Ioan Evanghelistul“ din cadrul Aşezământului eparhial.

La întrunire, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Casian şi profesorii de Religie, au fost prezenţi preoţi şi elevi din municipiul Brăila, precum şi prof. Elena Cocîrlea, inspector la disciplina Religie în judeţul Brăila.

În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre importanţa orei de religie pentru educația copiilor și a tinerilor şi formarea sănătoasă a acestora.

În cadrul discuţiilor, temele abordate au vizat o scurtă analiză retrospectivă a activităţii din anul şcolar 2021-2022 şi proiectarea activităţilor pentru anul şcolar 2022-2023 privind relaţia dintre Familie, Şcoală şi Biserică, priorităţile privind ora de religie, precum şi implicarea profesorilor de religie în parteneriatele educaţionale dintre parohii şi şcoli/licee şi programele catehetice, în baza hotărârilor Sfântului Sinod şi a legislaţiei civile în domeniu.

Pe ordinea de zi s-au mai aflat şi aspecte legate de utilizarea metodelor moderne de predare - învăţare - evaluare diferenţiate, în contextul actual din ţară.

În partea doua a întrunirii, ierarhul locului a avut un dialog cu tinerii prezenţi la eveniment în care au fost dezbătute o serie de aspecte ce îi frământă pe tineri şi pentru care doresc să afle soluţii.

La final, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale