La iniţiativa, cu binecuvântarea şi directa implicare a Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Duminica a XXI-a după Rusalii a fost organizată o amplă activitate misionară şi social filantropică îndreptată către familiile afectate de inundaţiile din această săptămână din localităţile Pechea, Cuza Vodă, Slobozia Conachi şi Izvoarele.

În acest context, Chiriarhul locului a vizitat persoanele sinistrate la casele lor, dar şi din cele 4 biserici parohiale ale comunei Pechea şi biserica din Cuza-Vodă, adresând cuvânt de întărire pentru cei aflaţi în suferinţă şi îndrumând pe ceilalţi credincioşi, care nu au fost afectaţi de revărsările apelor, să-şi deschidă uşile caselor pentru a-i primi pe sinistraţi.

În aceeaşi zi, ierarhul a săvârşit slujba Sfintei Liturghii în biserica din parohia Slobozia Conachi, cea mai afectată de inundaţii. Chiar şi în aceste condiţii, biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor, foarte mulţi dintre ei sinistraţi.

Prin mobilizarea preoţilor şi credincioşilor parohiei „Sf. Ilie“ din Galaţi, cei prezenţi în biserică au primit pachete cu alimente de primă necesitate, fructe şi dulciuri pentru copii. Totodată, în sala pentru activităţi sportive din Slobozia Conachi, aceeaşi parohie a organizat masa de prânz pentru 250 de persoane, valoarea totală a ajutoarelor oferite ridicându-se la suma de 4.500 lei.

În cadrul acestei acţiuni filantropice, o echipă de 12 medici, profesori universitari şi asistenţi medicali, în dispensarele din localităţile Pechea şi Slobozia Conachi, au oferit în mod gratuit consultaţii medicale de specialitate (cardiologie, ORL, interne şi reumatologie), au măsurat tensiunea arterială, glicemia, au prescris reţete medicale şi au oferit medicamente gratuite tuturor persoanelor aflate în dificultate.

Şi la această oră, echipe din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din Galaţi şi din judeţele învecinate, în cooperare cu voluntari coordonaţi de preoţii parohi ajută la decolmatarea caselor şi la curăţirea fântânilor.

***

Revărsările de ape rezultate în urma ploilor abundente din ultimele zile au afectat grav mai multe localităţi din centrul judeţului Galaţi, aferente protopopiatului Covurlui. Conform informaţiilor primite de la preoţii parohi, pagubele cel mai mari sunt în localităţile Slobozia Conachi (300 case afectate, 450 persoane evacuate), Pechea (200 de case afectate, 250 persoane evacuate), Cuza Vodă (140 locuinţe afectate, 400 persoane evacuate) şi Izvoarele (126 case afectate, 320 persoane evacuate).

În regim de urgenţă, Permanenţa Consiliului Eparhial a aprobat suma de 50.000 lei pentru procurarea de apă, alimente, medicamente şi obiecte igienico-sanitare.

Cantine sociale