În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an la 1 octombrie, a fost marcată în chip cu totul special la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe Pentru Vârsta a III-a“ din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh“.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, mai multe instituţii de învăţământ şi cu caracter social-filantropic din municipiu, în cooperare cu Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe Pentru Vârsta a III-a“, au participat la un program liturgic, cultural şi de asistenţă socială, îndreptat spre cei 30 de bătrâni aflaţi în risc de marginalizare socială care primec îngrijiri speciale în cadrul centrului. La aceştia s-au adăugat şi 25 de vârstnici din cadrul Asociaţiei de servicii sociale comunitare „Alternativa“ – Galaţi.
Evenimentul a debutat cu oficierea unei slujbe de mulţumire, după care reprezentanţi ai Asociaţiei Diabeticilor din Galaţi au susţinut o sesiune de informare asupra diabetului, au împărţit materale informative şi au măsurat glicemia persoanelor vârstnice.
Programul a continuat cu o minişezătoare tradiţională în care tineri elevi de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“ au recitat poezii şi au interpretat cântece specifice momentului aniversar, iar bătrânii au prezentat acestora şi întregii asistenţe lucrul mâinilor lor: broderii, ţesături şi obiecte de artizanat.
În continuare, câteva doamne din Societatea Naţională a Femeilor Ortodoxe din România – filiala Galaţi au oferit persoanelor vârstnice daruri de medicamente şi produse de îngrijire şi igienă personală.
La final, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă creştină.