În cadrul activităţilor social-filantropice desfăşurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru sprijinirea persoanelor sinistrate din judeţul Galaţi, zilele acestea se derulează un nou program eparhial, prin care fiecare familie afectată de revărsările de ape primeşte pături şi pilote.

Conform documentelor întocmite de preoţii parohi din zonele sinistrate şi transmise Centrului Eparhial prin pc. protoierei, numărul beneficiarilor acestui program se ridică la 1.100 familii.

Pe baza acestor liste, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopia Dunării de Jos a achiziţionat un număr de 1.100 de pilote şi tot atâtea pături groase, lenjerii complete pentru pat şi detergenţi, valoarea totală ridicându-se la suma de 114.000 lei.

După ce mai mulţi voluntari le-au sortat şi împachetat la cele două Proteierii, preoţii parohi, sprijiniţi de membrii Consiliilor şi Comitetelor parohiale au vizitat fiecare familie sinistrată în parte, oferindu-le acest semn de mângâiere şi solidaritate creştină.

Astfel de acţiuni vor continua şi în zilele următoare, Centrul eparhial, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Chiriarhului Dunării de Jos, urmând să achiziţioneze un număr de 550 de pachete cu obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, pe categorii de vârstă şi gen.

Cantine sociale