Adresă: Str. Flamura Roşie, nr. 29, mun. Brăila, cod 810187; telefon 0725.465292

Responsabil: Pr. Ştefan Mihalcea

Aşezământul „Sfânta Filofteia“ a fost înfiinţat în anul 1999 într-un spaţiu amenajat la Cimitirul „Sfânta Filofteia”, în urma calamitaţilor naturale care au devastat numeroase case în anul respectiv. Multe dintre persoanele sinistrate au beneficiat de serviciile acestui centru, funcţionarea lui fiind posibilă prin bunăvoinţacredincioşilor care au sprijinit cantina prin acţiuni de voluntariat si donaţii de alimente.

Începând cu anul 2005 au fost demarate lucrările de construire a noului centru social, o clădire cu doua etaje, finanţarea fiind asigurată atât de la Secretariatul de Stat pentru Culte, cât şi prin efortul si susţinerea credincioşilor din parohie.

În cadrul noului centru vor fi oferite următoarele servicii sociale: hrană caldă, servicii medicale prin intermediul unui cabinet de medicină dentară, servicii de consiliere psihologică și activități educaționale de tip AFTER SCHOOL.

În prezent se asigură masa zilnic, pentru 35 persoane, în special copii care provin din familii care prezintă un grad mare de risc social.

Activităţile sunt susţinute îndeosebi din fondurile parohiei, precum si din donaţiile credincioşilor.

*

Centrul social „Sfânta Filofteia“ din Brăila oferă zilnic ajutoare nevoiaşilor în această perioadă de epidemie

Centrul social din cadrul Parohiei „Sfânta Filofteia“ din Brăila a oferit ca de obicei masa caldă de prânz copiilor asistaţi permanent în cadrul Cantinei parohiale şi a acordat un ajutor special pentru încă 11 copii, identificaţi în această perioadă de preotul paroh, unii dintre aceştia fiind în imposibilitatea de a participa la cursurile şcolare desfăşurate în mediul on-line, iar alţii neavând resurse financiare pentru cumpărarea de îmbrăcăminte necesară în sezonul rece. Parohia a reuşit să achiziţioneze şi să ofere astăzi 4 dispozitive electronice (tablete) şi 7 vestimentaţii complete pentru perioada rece care urmează.

Aşezământul social din cadrul Parohiei „Sfânta Filofteia“ din municipiul Brăila a oferit astăzi, 14 aprilie 2021, îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii, un cărucior electric pentru invalizi, precum şi aparatură medicală pentru Secţia de Covid-19 din cadrul Spitalului Judeţena de Urgenţă din Brăila. Astăzi, după ce mai multe articole vestimentare şi încălţăminte au fost pregătite la sediul centrului social, acestea au fost oferite unui număr de 10 copii care provin din familii nevoiaşe cu mulţi membrii, aflate în imposibilitatea de a-şi achiziţiona cele necesare unui trai normal. În continuare, preoţii de la această parohie s-au deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila pentru a oferi 5 suporturi ortopedice pentru perne, 8 barbotoare pentru oxigen, 30 de termometre şi 20 de perne pentru dotarea unor saloane în care sunt internate persoane infectate cu noul coronavirus. Valoarea darurilor oferite numai astăzi de parohia brăileană a fost de 7.000 lei.

O acţiune de solidaritate creştină desfăşurată cu multă implicare de preoţii şi credincioşii Parohiei „Sfânta Filofteia“ din Brăila s-a desfăşurat pentru o vaduvă care locuieşte în trei camere modeste împreuna cu cinci din cei şase copii pe care îi are. Această familie a trecut printr-o grea încercare în noaptea de 10 noiembrie 2021, atunci când, de la instalaţia electrică foarte veche, s-a declanşat un incendiu care a distrus în totalitate acoperişul casei şi tot ce aveau în cele trei camere. Parohia a ajutat familia cu materialele de construcţie necesare refacerii acoperişului şi a camerelor pentru locuit. După finalizarea lucrărilor de construcţie, tot prin grija acestei parohii se va achiziţiona şi o parte din mobilierul necesar.

Astăyi 3 decembrie 2021, Parohia „Sfânta Filofteia“ din Brăila a oferit obiecte vestimentare pentru sezonul rece la 10 copii asistaţi în cadrul centrului social parohial. De asemenea, parohia a oferit şi 80 de pachete cu produse de igienă pentru deţinuţii minori din cadrul Pentienciarului Tichileşti, judeţul Brăila şi două concentratoare de oxigen pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, Corp B, care a fost desemnat în această perioadă de pandemie ca Spital suport Covid. Valoarea darurilor oferite de parohie este de 17.500 lei.

După ce au pregătit produsele, preoţii din cadrul parohiei le-au oferit beneficiarilor la sediul centrului social, după care s-au deplasat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila, Corp B, pentru a dărui cele două aparate de oxigen, achiziţionate special pentru această unitate medicală, în urma consultărilor avute cu medicii de aici.

În preajma sărbătorii Sfintei Filofteia, parohia brăileană ocrotită de această sfântă muceniţă a desfăşurat astăzi, 8 decembrie 2022, a oferit ca de obicei masa caldă de prânz asistaţilor permanenţi în cadrul Cantinei parohiale, un cărucior special pentru o persoană cu dizabilităţi locomotorii şi a acordat un ajutor special pentru cei 120 de pacienţi adulţi din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon“ din Brăila. Valoarea darurilor oferite de parohia brăileană a fost de 6000 lei.

În cadrul Aşezământului social, 30 de copii împreună cu părinţii lor primesc masă caldă zilnic, dar şi servicii medicale prin intermediul unui cabinet de medicină dentară, consiliere psihologică și educație prin programul de tip „afterschool“.

De menţionat este şi faptul că, acest centru social din Brăila a asigurat cazarea şi hrana multor cetăţeni ucraineni refugiaţi în ţara noastră, iar în perioada pandemiei a oferit ajutoare constând în hrană caldă, articole vestimentare, alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, aparatură medicală şi materiale de protecţie împotriva virusului Covid, în valoare de aproximativ 70.000 lei.

Parohia brăileană ocrotită de Sfânta Filofteia a desfăşurat astăzi, 4 decembrie 2023, o acţiune filantropică pentru persoanele vârstnice şi familiile nevoiaşe din parohie. Cinci familii de vârsnici au primit din partea parohiei lemne pentru iarnă şi alimente necesare pentru masa de sfintele sărbători. De asemenea, cinci familii nevoiaşe cu copii au primit lenjerii pentru paturi, pături, pilote, alimente şi alte daruri. Tot săptămâna trecută, Parohia „Sf. Filofteia“ a împărțit copiilor de la Şcoala „Radu Tudoran“ şi de la Grădinița nr. 37 din Brăila dulciuri, fructe, legume şi câte o sacoşă cu alimente neperisabile. Preoţii şi voluntarii parohiali i-au vizitat pe bătrânii internaţi la Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon“ din Brăila şi pe cei aflaţi în îngrijire în cadrul Căminul de Bătrâni din localitatea Baldovineşti, oferindu-le alimente neperisabile, legume, fructe, pilote, lenjerii pentru paturi, perne, pături, ciorapi şi un cărucior pentru persoanele cu handicap locomotor. Valoarea darurilor oferite de parohia brăileană a fost de 16.000 lei.

 

 

Cantine sociale