În ziua de 1 octombrie a.c., la prăznuirea Acoperământul Maicii Domnului, în cadrul Centrului multifuncţional de servicii sociale „Speranţe pentru vârsta a treia” de la parohia „Pogorârea Duhului Sfânt”, a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, o activitate cu caracter social-filantropic, care vine în sprijinul persoanelor vârstnice.

Cei 50 de bătrâni cărora li se asigură, în cadrul acestui aşezământ, servicii medicale complete, masă şi consiliere psihologică, începând cu anul 2009, au primit pachete cu alimente, cărţi de rugăciuni şi iconiţe şi au beneficiat de verificarea gratuită a tensiunii şi a glicemiei.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Primăria municipiului Galaţi şi Serviciul Medical Comunitar Galaţi se înscrie în calendarul de activitate al sectorului social-filantropic al Centrului Eparhial prin care se marchează „Ziua mondială a vârstnicului”.

La final s-a mulţumit tuturor celor ce s-au implicat în sprijinirea şi organizarea acestor manifestări.

Cantine sociale