În după-amiaza zilei de 27 noiembrie 2022, la inițiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian al Dunării de Jos, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și prin bunăvoința și dragostea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovine, au fost aduse la Galaţi moaştele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi.
Alături de moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ au fost aşezate spre închinare la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi moaştele Sfântului Apostol Andrei, aflate în patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale.
Pelerinajul credincioşilor, însoţiţi de preoţi de la parohiile din întreaga eparhie, a continuat și astăzipe parcursul întregii zile.
Pelerinii prezenți în număr mareau avut posibilitatea de a se ruga şi a se închina la aceste sfinte odoare, primind în dar iconițe cu chipul Sfântului Paisie.
Pentru a veni în întâmpinarea credincioşilor pelerini, Centrul Eparhial, prin Sectorul social-filantropic, cu sprijinul și implicarea parohiilor din municipiul Galați, după un program prestabilit, au oferit pelerinilor băuturi calde şi alimente.
Astfel, voluntarii de la parohiile gălățene, precum și tinerii de la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei“ și studenții teologi gălățeni au împărțit creincioşilor de toate vârstele pachete cu alimente şi ceai, ca semn de milostenie și prilej de bucurie aduse închinătorilor.
Sfintele moaşte vor rămâne la Galaţi până pe 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.
Pr. Rareş Bucur