Adresă: Aleea Învăţătorilor, nr. 1, mun. Brăila, cod 810478; telefon 0722.257327

Responsabil: pr. Sorin Marinescu

Construirea acestui centru social parohial a fost aprobata prin Decizia chiriarhala nr.264/2009, iar lucrările de construire au fost finalizate în anul 2014. Aşezământul social parohial nou-construit a fost sfinţit de către Inaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, la data de 7 septembrie 2014, în ajunul hramului bisericii parohiale „Naşterea Maicii Domnului“, primind ca ocrotitori pe „Sfinţii Martiri Brâncoveni“.

Prin Decizia chiriarhală nr.494/2014 a fost aprobată înfiinţarea, începând cu data de 1 noiembrie2014, a Centrului cultural si educaţional „Sfinţii Martiri Brâncoveni“.

Beneficiarii activităţilor sunt 20 de elevi (cu rezultate bune şi foarte bune la învăţătură, selectaţi cu ajutorul profesorilor de religie), din ciclul gimnazial, de la şcolile de pe raza parohiei cu mențiunea că 8 dintre ei locuiesc în apartamente de tip familial, fiind în grija unor instructori sociali. Centrul parohial are, de altfel, un Proiect de colaborare cu DGASPC Brăila, care se derulează din anul 2020. Prezenţa acestor copii este zilnica (de luni pana vineri), pe tot parcursul anului şcolar, cu exceptia vacanţelor. De asemenea aceștia primesc o masă caldă zilnică și consulţatii oferite de profesori voluntari, în număr de 6, potrivit unui program prestabilit, la urmatoarele discipline: Limba română, Matematică, Fizică, Limba engleză, Geografie şi Istorie. Aşadar, un program oarecum asemănător cu cel al unei instituţii after-school, cu precizarea că elevii vin la Centrul social parohial şi în fiecare sâmbătă, pentru a participa la programul „Hristos împărtăşit copiilor“, cu implicarea unui cadru didactic - profesor de religie – voluntar.

Centrul social a obţinut un Certificat de acreditare din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la data de 27 iunie 2016.

Sunt de menționat și activitățile desfășurate în general la fiecare sfârșit de săptămână, corespunzătoare componentei culturale a activității centrului parohial, centrate în primul rând pe programele omagiale și comemorative propuse de Sfântul Sinod  în fiecare an calendaristic, dar și pe aniversările, comemorările, zilele cu semnificație deosebită la nivel național și internațional - 15 ianuarie, Ziua Culturii Române;  24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române; 4 februarie , Ziua Mondială a Cititului Împreună; 17 februarie , Ziua mondială a faptelor bune ș.a.m.d.