Cinstirea Sfântului Ierarh Nectarie, sărbătorit în fiecare an de Biserica Ortodoxă la data de 9 noiembrie, este prilej de bucurie și de evlavie deosebită pentru câteva biserici și așezăminte social-filantropice din Eparhia Dunării de Jos care îl au ca ocrotitor spiritual pe acest sfânt grabnic vindecător.
Sărbătoarea Sfântului Nectarie se înscrie în seria programelor pastoral-misionare şi social-filantropice desfășurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos pe parcursul lunii noiembrie, în contextul evenimentelor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului Galaţi şi al întregii Românii.
De la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“ din municipiul Galați, acolo unde în ziua hramului a fost oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor de preoţi profesori și diaconi, în prezenţa corpului didactic şi a elevilor seminariști, procesiunea cu sfintele moaşte a continuat şi la Spitalului de Recuperare şi Boli Cronice „Veneţia Medical“ din municipiul Brăila, care din luna octombrie a acestui an, în urma unui Act bisericesc de cooperare şi de filantropică lucrare, îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Nectarie Taumaturgul, în interiorul unității medicale fiind amenajată și o capelă cu toate cele necesare slujirii.
În cadrul acestei capele a fost săvârșită astăzi Sfânta Liturghie și tot aici a fost primită icoana sfântului binefăcător Nectarie pentru a aduce bucurie și întărire sufletească și trupească bolnavilor internați în cadrul acestui spital.
De prezența sfintelor moaște s-au bucurat atât pacienții și însoţitorii acestora, cât şi întregul personal medical.
Preoţii, purtând pe braţe icoana cu sfintele moaşte, au vizitat bolnavii din spital, în saloanele şi la paturile lor, aducându-le alinare în suferinţă şi oferindu-le câte o iconiţă cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Toți credincioşii s-au închinat cu evlavie la sfintele moaşte şi au fost unşi cu untdelemn sfinţit.
Pr. Rareş Bucur