În zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie 2019, s-a desfășurat la Tecuci cea de-a 17-a ediție a Festivalului Național de poezie „Costache Conachi“.
Organizatorii evenimentului au fost Protoieria Tecuci împreună cu Biblioteca Municipală „Ștefan Petică“ și Casa de Cultură a municipiului Tecuci .
Manifestarea culturala a debutat în data de 31 octombrie, în sala „Studio“ a Casei de Cultură din Tecuci cu prezentarea și evaluarea creațiilor literare de poezie. Din juriu au făcut parte oameni de cultură din Chișinău, Iași și Galați.
Evenimentul a continuat în următoarea zi la biserica din parohia Țigănești, ctitorie și loc de veci al familiei Costache Conachi, cu săvârșirea unei slujbe de pomenire pentru logofătul poeziei românești, Costache Conachi și familia acestuia, dar și pentru preoții, învățătorii și primarii gospodari din acest sat, în prezența organizatorilor, a membrilor juriului și a celor înscriși în concurs.
În cuvântul de învățătură rostit după oficierea slujbei de pomenire, părintele Gheorghe Joghiu, protoiereu de Tecuci a evidențiat importanța implicării poetului Costache Conachi în formarea poeziei literare românești, precum și rolul preoților și al dascălilor din satul românesc la formarea identității poporului român.
La eveniment au fost prezenți și elevi din localitatea Țigănești, care, cu entuziasm și bucurie, au recitat pasaje din poezia scriitorului român Costache Conachi.
La final, după ce toți participanții au vizitat și conacul familiei Costache Conachi de la Țigănești, în sala „Studio“ a Casei de Cultură din Tecuci organizatorii au oferit câștigătorilor premiile din cadrul acestui festival de poezie.
Pr. Rareș Bucur
Noiembrie 2019 educatie
Ediția a 17-a a Festivalului Național de poezie „Costache Conachi“
- Detalii
Centre pentru vârstnici
Centre de zi pentru copii
- Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţa“, Galaţi
- Centrul de zi pentru copii „Sfântul Spiridon“, Galaţi
- Centrul de zi pentru copii „Sfântul Antonie cel Mare“, Galaţi
- Centrul de zi pentru copii „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, Brăila
- Centrul social-educaţional „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, Brăila
- Centrul multifuncţional „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, Braniștea, judeul Galaţi
Cantine sociale
- Centrul social-filantropic „Sfântul Nicolae“, Galați
- Centrul social-filantropic „Sfântul Spiridon“, Galați
- Centrul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, Galați
- Centrul filantropic „Sfânta Ecaterina“, Galați
- Centrul filantropic „Acoperământul Maicii Domnului“, Galați
- Centrul social-filantropic „Sfântul Ioan Casian“, Brăila
- Centrul social-filantropic „Sfântul Nicolae şi Sfântul Vasile cel Mare“, Brăila
- Centrul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“, Brăila
- Centrul filantropic „Sf. Treime“ - Brăila
- Centrul social-filantropic „Sfânta Filofteia“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfânta Cruce“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, Brăila
- Centrul filantropic „Înălţarea Domnului“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Dumitru“ – Brăiliţa, Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Fanurie“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Nicolae“, Tecuci
- Centrul filantropic „Naşterea Maicii Domnului“, Tecuci
- Centrul filantropic „Sfântul Nicolae“, Matca I, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sfânta Filofteia“, Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sf. Ioan Gură de Aur“, Frumuşiţa, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sf. Iosif cel Milostiv“, Brătuleşti, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, parohia Cudalbi I, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sfinţii Trei Ierarhi“, Şuţeşti, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Iosif cel Milostiv“, Baldovineşti, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Sf. Arhangheli“, parohia Adam, jud. Galaţi
- Centrul filantropic „Sf. Nicolae“, parohia Fundeanu, jud. Galaţi
- Centrul filantropic „Sfântul Nicolae“, parohia Mircea Vodă, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Sf. Nicolae“, parohia Frecăţei, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Acoperământul Maicii Domnului“, parohia Ianca I, judeţul Brăila
Cabinete medicale
- Centrul de asistenţă medicală „Sfinţii Cosma şi Damian“, Galați
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Sfântul Spiridon şi Sfânta Irina“, Galați
- Centrului medical de permanenţă „Sf. Ierarh Luca“, Galaţi
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Acoperământul Maicii Domnului“, Brăila
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae“, Brăila
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Sfinţii Împăraţi“, Ireasca, com Gohor, judeţul Galați