În cadrul manifestărilor pastoral-misionare şi social-filantropice organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei, în incinta Spitalului Clinic de Urgenţe „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi s-a desfăşurat programul „Sfinţii – Purtătorii bucuriei“.
Cu acest prilej, în holul mare al spitalului, un sobor de preoţi din slujirea socială a săvârşit Taina Sfântului Maslu, în prezenţa bolnavilor deplasabili şi a cadrelor medicale disponibile.
După tradiţie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, din patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei au fost aduse spre închinare racla cu moaştele Sfântului Apostol Andrei şi icoana cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina.
La finalul slujbei, preoţii au purtat sfintele odoare prin toate saloanele spitalului, oferindu-le spre închinare celor aflaţi în suferinţă.
Totodată, prin grija şi implicarea Arhiepoiscopiei Dunării de Jos, bolnavii au primit mici daruri de suflet.