În cadrul programelor dedicate Sfântului Apostol Andrei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data de 19 noiembrie a.c., la biserica „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ din Galaţi a avut loc un curs de pictură bisericească pe sticlă.

Cursurile s-au adresat copiilor din clasele V-VIII ale Şcolii Gimnaziale Nr. 5, participanţi la programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“.

Acestea au debutat în urmă cu trei săptămâni şi au fost coordonate de doamna Georgiana Pasnicu, conservator - restaurator în cadrul Departamentului Cultural, Editură şi Patrimoniu religios al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Prin aceste cursuri au fost completate şi aprofundate informaţiile privind icoana pe sticlă, copiii având posibilitatea de a parcurge toate etapele practice, întregite de cele teoretice, ale unei icoane care îşi are originea în tradiţia românească.

În perioada sărbătorilor Naşterii Domnului, lucrările realizate vor fi vernisate în cadrul unei expoziţii de grup, care va însuma mai multe teme iconografice, precum: „Iisus Hristos cu viţa-de-vie“, „Sfinţi Impăraţi Constantin şi Elena“ şi „Maica Domnului cu Pruncul“.

Cantine sociale