În fiecare an în Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, sărbătoarea Bunei Vestiri este un prilej de manifestare a dragostei creștinești și prelungire a binecuvântarii de la Sfintele Altare către mamele și pruncii acestora, dar şi sprijin pentru unităţile medicale din cele două municipii mari ale eparhiei.
În acest context, astăzi, 23 martie 2022, Parohia româno-elenă „Buna Vestire“ şi Parohia „Sf. Cuv. Parascheva“ din muncipiul Brăila au desfăşurat o activitate social-filantropică la maternitatea din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din municipiu.
În urma unor consultări cu reprezentanţii acestei unităţi medicale, preoţii de la cele două parohii brăilene au achiziţionat în zilele premergătoare sărbătorii Bunei Vestiri, 10 tensiometre profesionale, 200 de ochelari pentru fototerapie, 10 frigidere, 50 de perne şi pamperşi în valoare de 12.000 lei.
După ce darurile au fost pregătite la Biserica Greacă din Brăila, preoţii şi voluntarii implicați în această activitatea social-filantropică le-au transportat la maternitate unde au fost predate personalului desemnat din cadrul respectivei instituții medicale.
Pe lângă aparatura medicală şi celelalte produse au fost oferite cărți de rugăciune, iconiţe şi revista eparhială „Călăuză ortodoxă“, atât personalului medical, cât şi mamelor internate în spital.
Între aceste parohii și Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Brăila există de mai mulți ani o frumoasă colaborare benefică pacientelor și copiilor internați în acest spital și cadrelor medicale care își desfășoară activitatea aici cu mare dăruire.
Anul trecut, cele două parohii din municipiul Brăila au mai donat acestui spital două aparte de monitorizare a funcţiilor vitale pentru copiii nou-născuţi, un ecograf performant, un aparat cardio-respirator pentru ventilaţie invazivă și non invazivă cu debitmetru şi alte componente, standuri speciale pentru poziţionarea aparaturii medicale, mobilier şi lenjerii pentru paturi în valoare de 55.000 lei.
Pr. Rareş Bucur