„Şezătoare în satul meu“ s-a intitulat manifestarea cultural-artistică şi educativă desfăşurată vineri, 24 martie, în localitatea Ianca din judeţul Brăila.
Evenimentul, binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost organizat de parohia Ianca 1, în colaborare cu Liceul Teoretic „Constantin Angelescu“ şi Asociaţia „Muzeul“ din Ianca, în contextul Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română.
Şezătoarea a avut loc în Sala de festivităţi a Liceului din Ianca şi a reunit şapte grupuri de tineri, din Ianca şi din localitatea Movila Miresii.
Programul întâlnirii a cuprins interpretarea de cântece tradiţionale româneşti, poezii şi scenete tematice specifice satului românesc, precum şi mai multe ateliere de lucru: ţesut la război, cusut ie, confecţionarea de coşuri din nuiele de răchită, prepararea unor produse româneşti de post şi prezentarea unor plante medicinale şi a mijloacelor utilizate de bătrânii satului pentru vindecarea sau ameliorarea anumitor afecţiuni.
Prin şezătoarea de astăzi s-a dorit scoaterea în evidenţă a portului popular al zonei, a obiceiurilor şi îndeletnicirilor ţărăneşti, dar şi familiarizarea tinerilor cu viaţa şi trăirea înaintaşilor noştri din această regiune a ţării.
De asemenea, scopul manifestării a fost de cultivare a sentimentelor de respect pentru valorile tradiţionale româneşti, prin implicare şi conştientizarea tinerilor şi a membrilor comunităţilor locale în cunoaşterea şi promovarea patrimoniului cultural tradiţional românesc din zona Câmpiei Brăilei.
Tinerii participanţi s-au arătat bucuroşi şi impresionaţi de cele văzute şi trăite, pentru mulţi dintre ei experienţa de astăzi constituindu-se într-un imbold pentru a căuta şi afla mai multe de spre satul românesc, reper şi bază a plămădirii noastre ca neam.
La final, tinerii participanţi şi îndrumătorii lor au primit din partea organizatorilor diplome de recunoştinţă, cărţi de rugăciune, icoane şi alte daruri.