Urmând exemplului şi îndemnului Patriarhiei Române, şi Arhiepiscopia Dunării de Jos s-a implicat în susținerea Marşului pentru Viaţă, organizat de mai multe asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale creştine din România în ziua de sâmbătă, 21 martie 2015, în peste 60 de oraşe din ţară.

În municipiul Galaţi, evenimentul a fost organizat de filiala Galaţi a Asociației Studenţilor Creştin Ortodocşi din România, în cooperare cu Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor“, Liga Studenţilor din Galaţi şi filiala gălăţeană a Asociaţiei ProVita.

Anul acesta, evenimentul a fost aşezat sub genericul „Fiecare viaţă este un dar“ şi reprezintă un apel la conştiinţa fiecărei persoane de a nu ucide în pântece cel mai frumos dar al lui Dumnezeu: pruncul.

Întâlnirea a avut loc la ora 16:00 în Parcul „Mihai Eminescu“ din municipiu, după care creştini de toate vârstele au urcat pe Calea Domnească şi pe Bulevardul Brăilei până în Parcul pentru Copii „Cloşca“ din cartierul gălăţean Ţigilina 1.

Aici au fost rostite rugăciuni pentru copiii trecuți la Domnul, după care mesajele înscrise pe bannere au fost aşezate într-un spaţiu special amenajat în interiorul parcului.

La eveniment au participat preoţi, părinţi, tineri, copii dar şi bunici însoţiţi de nepoţii lor.

 

Cantine sociale