În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a fost săvârşită slujba de sfinţire a noii troiţe din incinta Penitenciarului Galaţi.
Programul a debutat în capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, prin oficierea Sfintei Liturghii şi a Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de către preoţii capelani, în prezenţa persoanelor private de libertate şi a cadrelor acestei instituţii.
Pc. pr. Eugen Buruiană, protoiereu de Galaţi, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, împreună cu preoţi slujitori ai municipiului Galaţi, au săvârșit slujba de sfinţire a troiţei celei noi şi parastasul pentru eroii neamului românesc.
Aceasta a fost confecţionată în atelierele de tâmplărie şi pictură din cadrul Penitenciarului, exclusiv de către persoane private temporar de libertate. Lemnul provine din vechea construcţie a penitenciarului, impecabil conservat de 130 de ani.
Troiţa, ridicată în memoria victimelor regimului comunist, a fost amplasată în sectorul administrativ al Penitenciarului, în imediata apropiere a Comandamentului.
La final, prin grija parohiilor „Sf. Antim“ și „Sf. Cruce“ din Galaţi, programul liturgic și pastoral-misionar a fost completat cu o activitate social-filantropică, prin care persoanele private de libertate prezente au primit pachete cu alimente, obiecte de igienă personală, articole de îmbrăcăminte, dar și daruri de suflet – cărţi de rugăciune şi iconiţe.
La eveniment au participat membri ai Societăţii Civile şi membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.