Astăzi, 31 mai, Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“ din cadrul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Galați a desfășurat mai multe acțiuni social-filantropice și cultural-educative dedicate persoanelor vârstnice și copiilor.

În prima parte a zilei, câțiva membri din Comitetului parohial, alături de tineri voluntari, au mers la casele unor vârstnici singuri şi neajutoraţi pentru a le aduce mângaiere şi zâmbete și a le dărui pachete cu alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare.

După această faptă bună, în cadrul Centrului de zi a avut loc programul intergenerațional intitulat „Arta culinară tradiţională de la bunicuţe la nepoate“.

Cu multă pricepere și îndemânare, pesoanele asistate în această unitate socială au participat împreună cu un grup de eleve la o activitate culinară în care au fost preparate sarmale tradiționale românești pentru a fi oferite semenilor nevoiași.

Pe lângă scopul caritativ al acțiunii, s-a urmărit și creşterea interesului pentru arta culinară în rândul tinerei generații, dar şi promovarea unui stil de viaţă cât mai sănătos.

Ziua s-a încheiat în Grădina Botanică, la foișorul situat în vecinătatea bisericii, cu programul cultural-atistic: „Tinerii şi vârstnicii uniţi în cântec şi voie bună“.

La acest moment plin de bucurie, de armonie și de bună dispoziție au participat copiii de la Grupul catehetic „Luminiţe vii“ de la Parohia „Sfânta Ana“ din Galaţi, Corul elevilor de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“, Grupul folcloric „Kalofonis“, Grupul de dansuri „Colindători“ de la Cercul Militar Galați și vârstnicii centrului social.

La final, după ce participanţii la activitate au primit cărţi de rugăciune și alte daruri din partea organizatorilor, cu toții s-au bucurat la agapa tradiţională pregătită special pentru această zi.

Aceste manifestări au fost desfăşurate de parohia gălățeană, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în contextul anului omagial și comemorativ 2023, dar și ca activități dedicate Zilei Internaţionale a Copilului şi hramului bisericii.

Pr. Rareș Bucur

Cantine sociale