Anual, în luna mai, în toate facultăţile din ţară se organizează sesiuni de comunicări ştiinţifice ale studenţilor cu scopul de a-i ajuta pe tineri să se familiarizeze cu cerințele unui proiect de cercetare individuală și cu metodologia de popularizare a rezultatelor științifice, dezvoltându-le spiritul competitiv şi abilitățile de comunicare.
De asemenea, aceste manifestări ştiinţifice sunt un exercițiu util în vederea elaborării și susținerii tezelor de licență și masterat.
Astăzi, 20 mai 2022, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi a organizat Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice susţinută de studenţii şi masteranzii din cadrul acestei facultăţi gălăţene şi de la alte şase universităţi din ţară.
Lucrările sesiunii s-a desfăşurat în Sala ”Episcop Melchisedec Ştefănescu” din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi a reunit oameni de cultură, profesori, preoţi, monahii, studenţi şi masteranzi, atât prin prezenţă fizică, cât şi prin intermediul unei platforme de comunicare online.
Dezbaterile din cadrul sesiunii de comunicări ştiinţifice au fost structurate pe şaşe secţiuni: Istorie, Relaţii Internaţioanale şi Studii Europene, Filosofie, Sociologie şi Resurse Umane, Teologie şi Artă Sacră şi Asistenţă Socială.
Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a binecuvântat întrunirea şi a ţinut un cuvânt apreciativ pentru implicarea, interesul şi efortul studenţilor şi al masteranzilor pentru studiul aprofundat.
Cei 33 de studenţi şi masteranzi înscrişi pentru secţiunea „Teologie şi Artă Sacră“, între care şi participanţi de la alte Facultăţi de Teologie din ţară, şi-au prezentat lucrările întocmite potrivit tematicii aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Orotodoxe Române pentru „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului și Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț“.
În cadrul secţiunii de teologie s-au regăsit titluri precum: „Rugăciunea ca expresie a întâlnirii omului cu Dumnezeu la Sfântul Simeon Noul Teolog“, „Rugăciunea de vindecare în cultul liturgic şi reflectarea ei în iconografie“, „Tăcerea, cale spre rugăciune“, „Dimensiunea mistică a Luminii în opera Sfântului Simeon Noul Teolog“, „Rugăciunea inimii în cugetarea teologică și viața Sfântului Paisie de la Neamț“, „Stareţul Paisie Velicicovschi şi preocupările sale patristice“, „Rugăciunea în viziunea Sfântului Simeon Noul Teolog“, „Rolul terapeutic al rugăciunii“, „Dobândirea Harului Duhului Sfânt prin rugăciune“, „Importanța rugăciunii Sfântului Paisie Velicikovski pentru spiritualitate și literatură ortodoxă“ ş.a.
Membrii comisiilor formate din profesori din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie au acordat puncte pentru stabilirea celor mai bune lucrări ştiinţifice.
Fiecare student care a prezentat o lucrare a primit din partea organizatorilor diplome de participare, iar cele mai bune lucrări științifice clasate pe primele trei locuri au primi premii.
Întrucât la Galaţi s-a desfăşurat astăzi primul Festival Internaţional cu produse locale tradiţionale din zona de Sud-Est a Mării Negre, ierarhul locului a mers la standul organizat în incinta facultăţii pentru a binecuvânta manifestarea gastronomică, invitându-i să particie la aceasta şi pe studenţii şi cadrele didactice.
Pr. Rareș Bucur