În seara zilei de 13 mai, în Aula Magna din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, a avut loc lansarea Albumului foto „ASCOR Galaţi 30“.

Manifestarea organizată de filiala ASCOR Galaţi în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos şi cu Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi a fost prilejuită de împlinirea a 30 de ani de activitate a Asociației Studenților Creștini-Ortodocși Români şi de găzduirea Consiliului Naţional al acestei asociaţii studenţeşti de către Eparhia Dunării de Jos.

Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit celor prezenţi despre lucrarea misionară desfăşurată de ASCOR în special în rândul tinerilor şi despre viaţa frumoasă pe care aceşti tineri o trăiesc în comuniunea euharistică şi o continuă exemplar în lucrarea misionară prin fapta cea bună faţă de mulţi semeni de-ai noştri.

„Întrunirea filialelor ASCOR din Patriarhia Română cu binecuvântarea Preaferictului Părinte Patriah Daniel, conform hotărârii Sfântului Sinod, la Dunărea de Jos, nu este decât o constatare fericită, şi anume, că după 30 de ani avem sentimentul că suntem la început, iar primii ascoreni fondatori sunt astăzi slujitori, întemeietori de familii sau mărturisitori ai comuniunii în societatea noastră, în ţară şi în străinătate.

Suntem la începutul unei lucrări iubitoare de comuniune. Atunci când dispare în singurătate aproapele, ASCOR-ul este un argument nu pentru trecut, nu pentru viitor, ci pentru un prezent continuu.

Văzând această mare sală şi rememorând filmul evenimentelor timp de 30 de ani, nu putem decât să mulţumim celor ce au arătat că Biserica Mântuitorului Iisus Hristos este tânără prin fiinţa ei. Cei care prezintă tinereţea veşnică a Mântuitorului Iisus Hristos, într-o societate care are tendinţa să îmbătrânească, tinerii ascoreni, ne aduc aminte de tinereţea care nu îmbătrâneşte atunci când iubirea de Dumnezeu şi de aproapele se construieşte prin liturghie în comuniunea de sub Pantocrator şi care continuă în comuniunea solidară în casa, în sufletul şi în viaţa tânărului de vârsta întâi, de vârsta a doua sau de vârsta a treia, cum ne spune adesea Preafericitul Părinte Patriah Daniel. O lecţie extraordinară a misiunii tinereşti, atât în şcoală, cât şi în societate şi în familie.

Bucuria contopită în iubire de aproapele produce misiune de reînviere a resurselor iubirii de Dumnezeu şi de aproapele în viaţa noastră de la parohie până la patriahie şi către sufletele oamenilor“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La eveniment au participat rectorul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi, prof. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, pr. prof. dr. Nicușor Beldiman,consilier patriarhal, inspectorul patriarhal Mihai Paraschiv din cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române, conf. dr. Ciprian Vlad, responsabil în cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi pentrustrategii universitare și parteneriatul cu studenții, preşedinţii filialelor ASCOR din ţară, membrii ASCOR Galaţi, preoți şi tineri gălăţeni.

După alocuţiunile suţinute de către invitaţi, a fost prezentat Albumul foto „ASCOR Galaţi 30“ în care sunt cuprinse momente unice din cei 30 de ani de existentăcu imagini sugestive de la participarea membrilor ASCOR la sfintele slujbe, întrunirile asociaţiei, activităţile desfăşurate şi deplasările efectuate în ţară şi peste hotare.

De asemenea, a fost prezentat un film retrospectiv realizat special pentru acest moment festiv, în care au fost ilustrate principalele activităţi desfăşurate de această filială în cei 30 de ani de activitate neîntreruptă de la Dunărea de Jos.

În partea finală a întrunirii,foşti membri ASCOR, unii dintre ei slujitori ai Sfintelor Altare, au adus mărturii frumoase din timpul petrecut în cadrul acestei asociaţii, formată din tineri şi pentru tineri.

Reamintim că în perioada 13-15mai, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se desfăşoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel,lucrările Consilului Naţional a Asociației Studenților Creștini-Ortodocși Români la care participă reprezentanţi din peste 17 filiale ASCOR din ţară.

Pr. Rareș Bucur

Cantine sociale