Astăzi, 8 mai, Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, a oferit 1.500 de măşti de protecţie, 150 de viziere şi 600 de perechi de mănuşi chirurgicale Arhiepiscopiei Chişinăului, Episcopiei de Bălţi şi Episcopiei Basarabiei de Sud.

După ce produsele în valoare de 14.300 lei au fost pregătite şi ambalate corespunzător la Centrul eparhial, acestea au fost preluate de un reprezentant al Episcopiei Basarabiei de Sud pentru a fi transportate în Republica Moldova şi oferite celor trei eparhii din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei.

Fiecare eparhie a primit câte 500 de măşti, 50 de viziere şi 200 de perechi de mănuşi.

Echipamentele de protecţie oferite astăzi vor ajunge în zilele următoare la personalul medical şi auxiliar, dar la pacienţii internaţi sau veniţi în ambulatoriu în unităţile medicale din Basarabia.

În această perioadă, Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă activităţile filantropice prin care atât unităţile medicale, cât şi persoanele aflate în nevoi primesc sprijin din partea Bisericii şi a slujitorilor ei.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale