Credincioșii din Protoieria Tecuci au întins o mână de ajutor pentru tânărul Florin Ciocoiu, elev în clasa a X-a A, la Colegiul Național „Calistrat Hogaș“ - Tecuci, diagnosticat cu leucemie.
La auzul veștii, protoieria Tecuci a cerut binecuvântare Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, pentru organizarea unei colecte în toate bisericile protoieriei. Fapt împlinit. S-au adunat din bănuțul văduvei, al săracului și al unor dăruitori 13.900 lei. Nici profesorii și elevii colegiului la care învață nu au fost nepăsători. În decembrie 2016, profesorul de Religie și colegii au luat inițiativa să facă o colectă, prin activitatea de colindat. S-au adunat alți 9.900 lei, suma totală fiind de 23.800 lei. Cu acești bani, Florin a urmat un tratamentul recomandat pentru însănătoșire, la Spitalul Fundeni, unde este internat din aprilie 2016. Nesperat, de Învierea Domnului, Florin a primit permisiunea să vină acasă, pentru o săptămână, acum urmând tratamentul la același spital.
Scrisoare de mulţumire adresată Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian,
Subsemnații, Viorel Ciocoiu și Claudia Iuliana Ciocoiu, domiciliați în satul Blânzi, comuna Corod, strada „Al. I. Cuza“, aducem mulțumiri și ne exprimăm recunoștința față de inițiativa Protoieriei Tecuci care, aflând de suferința fiului nostru, Florin Ciocoiu, elev în clasa a X-a A, la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” - Tecuci, diagnosticat cu leucemie și internat încă din aprilie 2016 la Spitalul Fundeni din București, a inițiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, acțiunea de colectare de fonduri în mai multe parohii ale Protoieriei Tecuci. Buna desfățurare a acestei acțiuni de binefacere s-a realizat prin implicarea preoților parohi din șaisprezece parohii, precum și mulțumită dărniciei oamenilor sensibilizați de situația în care se află fiul nostru.
Precizăm că din luna august 2016, tratamentul compensat aplicat până atunci lui Florin a fost oprit, nemaiavând eficiență, recomandându-i-se, totodată, un alt tip de tratament, necompensat, ale cărui costuri se ridică la aproximativ 8.500 lei pe lună. Astfel stând lucrurile, cu dragoste creștinească, credincioșii, la îndemnul părinților duhovnicești, au donat fiecare după puterile lor, colectându-se astfel suma de 13. 900 lei.
De asemenea, concomitent cu acțiunea preoților, am primit un ajutor însemnat și neașteptat de la colegii de liceu ai băiatului nostru care, îndrumați și organizați de profesorul de Religie, domnul Ștefan Nistor, au colindat - în săptămâna premergătoare Nașterii Domnului - mai multe instituții tecucene, reușind la rându-le să adune suma de 9.900 lei. Astfel, cu ajutorul milostivului Dumnezeu s-a colectat un total de 23. 800 lei, primiți în Ajunul Crăciunului 2016. Așa am reușit să-i asigurăm lui Florin continuitatea tatamentului atât de necesar.
Din spusele medicilor, sunt șanse reale ca tratamentul atât de costisitor să-și fi făcut efectul dorit, fiind speranțe ca fiul nostru să se întoarcă în sânul familiei și la clasă, alături de colegi, sănătos.
Încă o dată, ținem să mulțumim din suflet atât eu, cât și soția, pentru generozitatea cu care n-ați sprijinit în acest moment greu al vieții noastre. Mulțumim inițiativei protoieriei Tecuci, cadrelor didactice și elevilor de la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Tecuci.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Cu multă consideraţie,
Viorel şi Claudia Iulia Ciocoiu