În cea de-a treia zi a Simpozionului Teologic Internaţional, ce se desfăşoară în aceste zile la Galaţi, zi ce este dedicată exclusiv tinerilor, ASCOR Galaţi organizează un eveniment deosebit de important, care vine tocmai să încununeze această manifestare academică de prestigiu.
Este vorba despre sfinţirea noii troiţe studenţeşti, ce va fi dedicată atât studenţilor ce locuiesc în Campusul Universitar „Al. I. Cuza“ dar în aceeaşi măsură şi profesorilor şi angajaţilor universităţii, care se vor putea ruga şi mulţumi lui Dumnezeu, oridecâte ori vor dori.
Amplasată în parcul din faţa Căminului B, noua troiţă a fost construită pe locul vechii troiţe, lucrare ce se afla într-o stare înaintată de degradare.
Aceasta este realizată de către o echipă de meşteri tradiţionali, ciplitori şi sculptori în lemn, din lemn de stejar masiv, având o înălţime de 3 metri şi deschiderea braţelor de 1.5 metri.
Sculptura bizantină de pe aceasta, înfăţişează pe Mântuitorul Iisus Hristos flancat în partea stângă şi dreaptă de Maica Domnului şi Sf. Ioan Botezătorul.
Fundaţia şi monumentul sunt realizate de către firma de construcţii Criomec Galaţi.
Astăzi, 17 mai, la ora 14.00, troiţa a fost sfinţită de către Înaltpreasfinţia Sa dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, alături de întreaga conducere a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, profesori şi studenţi.
Costurile întregi ale acestei lucrări, dar şi confecţionarea troiţei de lemn au fost suportate de către Codruţ Mirică, preşedintele ASCOR Galaţi, în memoria părinţilor săi, de curând mutaţi la Domnul.