La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi a avut loc astăzi, 7 iunie 2024, cursul festiv al promoţiei 2020-2024 şi revederea după 10 de ani de la absolvirea cursurilor din această instituţie teologică a promoţiei 2014.

Evenimentul a debutat în Capela „Sf. Apostol Andrei“ din incinta şcolii cu slujba Sfintei Liturghii oficiată de către un sobor de preoţi profesori şi preoţi absolvenţi ai promoţiei 2014.

În mijlocul cadrelor didactice, absolvenţilor, părinţilor şi rudelor acestora s-a aflat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

După Sfânta Liturghie, ierarhul Dunării de Jos a săvârşit o slujbă de mulţumire şi a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre bunătate, sinceritate şi nevinovăţia copiilor şi nevoia de a păstra aceste virtuţi pentru toată viaţa.

La aceste momente festive, de bilanţ, de bucurie şi de perspectivă pentru viitor, chiriarhul Dunării de Jos i-a felicitat pe cei 40 de absolvenţi ai promoţiei din acest an, dar şi pe cei din promoţia 2014 care au ales să vină în această zi şi să mulţumească Milostivului Dumnezeu pentru darurile pe care le revarsă permanent în viaţa noastră prin părinţi, prin profesori şi prin toţi cei care ne sunt alături.

În continuare, cei doi şefi de promoţii, de la Secţiile pastorală şi patrimoniu cultural, au mulţumit Părintelui Arhiepiscop, corpului profesoral, părinţilor şi tuturor celor care i-au susţinut în anii de studiu.

Potrivit tradiţiei, a fost predată în mod simbolic cheia următoarei generaţii de elevi, considerată de către absolvenţi „simbolul succesiunii andreene“.

Copiii au primit din partea ierarhului cărţi şi dulciuri şi au fost îndemnaţi să păstreze în sufletele lor astfel de momente şi să arate recunoştinţă pentru darurile pe care Dumnezeu le revarsă permanent în viaţa noastră prin părinţi, prin profesori şi prin alţi oameni buni.

Festivitatea s-a încheiat cu acordarea de diplome de onoare profesorilor şi diplome de recunoaştere a meritelor elevilor absolvenţi.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale