Adresă: Str. Saturn, Ţiglina I, mun. Galaţi; telefon 0740.246783, e‑mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Responsabil: pr. Ionuţ Furtună
Centrul „Speranţe pentru vârsta a III-a” se află în parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Galaţişi a luat fiinţă în anul 2008, printr-un proiect cu finanțare PHARE.
Încă de la început s-a dorit ca în centru să fie asistaţi pensionari cu pensiile foarte mici, precum şi persoanele vârstnice bolnave.
Centrul are 5 angajați care acordă servicii pentru un număr de 60 de vârstnici.
Dintre aceștia, 30 primesc o masă caldă la sediul centrului în fiecare zi, iar alți 30 primesc un pachet cu alimente de primă necesitate, o dată pe lună, la domiciliu.
Centrul deţine şi un cabinet medical unde beneficiarii sunt consultaţi şi sunt ajutaţi să-şi procure medicamentele necesare. De asemenea, aceştia sunt consiliaţi social şi ajutaţi de un psiholog.
Centrul are o sală de club dotată cu televizor şi DVD unde beneficiarii, împreună cu asistentul social şi cu psihologul instituţiei, desfășoară diferite activităţi recreative.
În momentul de faţă, susţinereaactivităţilor acestui centru social se realizează în parteneriat cu Consiliul Local Galaţi.
*
Activități social-filantopice la Centrul multifuncțional de servicii sociale „Speranțe pentru vârsta a III-a“ al Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ – Galați în această perioadă de epidemie
La data de 1 octombrie 2022, Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe pentru Vârsta a III-a“ din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh“ a organizat activităţi cu caracter pastoral-misionare şi social-filantropice pentru cei 60 de bătrâni asistați în cadrul acestui Centru social. Programul pregătit pentru această zi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în cadrul căreia au fost împărtăşiţicu Sfintele Taine foarte mulţi copii şi bătrâni. Apoi s-a organizat un program cultural-artistic intitulat „Culorile Toamnei“, susţinut cu mare bucurie şi entuziasm de elevii clasei a IV-a de la Şcoala Gimnazială nr. 22 din Galaţi şi de copiii grupului catehetic „Luminiţe vii“ de la Parohia „Sf. Ana“ din Galaţi. După momentele artistice au fost săvârşite o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu de acești semeni nevoiașişi un Parastas pentru ostenitorii şi beneficiarii programelor instituţiei, trecuţi la Domnul. La final, după prezentarea unei suite de dansuri populare româneşti de către Grupul Folcloric Profesionist „Ciobănaşul“, a avut loc tradiţionala agapă, iar la plecare vârstnicii au primit din partea acestei instituții de ocrotire socială medicamente şi suplimente alimentare, iar copiii participanţi la activitateau primit iconiţe, cărţi de rugăciune şi dulciuri.
Ziua de 8 martie 2023 a fost marcată la Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe Pentru Vârsta a III-a“ din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh“ printr-un program liturgic şi misionar intitulat „Daruri pentru bunicii noştri”. Programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în biserica parohială şi a continuat în cantina centrului social cu săvârşirea unei slujbe de mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu. Organizatorii au oferit vârstnicilor o agapă tradiţională şi un mini-concert de cântece specifice acestui moment festiv, bucurându-i şi totodată emoţionându-i pe toţi cei prezenţi.
Astăzi, 31 mai, Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“ din cadrul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh“ din Galați a desfășurat mai multe acțiuni social-filantropice și cultural-educative dedicate persoanelor vârstnice și copiilor.
În prima parte a zilei, câțiva membri din Comitetului parohial, alături de tineri voluntari, au mers la casele unor vârstnici singuri şi neajutoraţi pentru a le aduce mângaiere şi zâmbete și a le dărui pachete cu alimente neperisabile şi produse igienico-sanitare.
După această faptă bună, în cadrul Centrului de zi a avut loc programul intergenerațional intitulat „Arta culinară tradiţională de la bunicuţe la nepoate“.
Ziua s-a încheiat în Grădina Botanică, la foișorul situat în vecinătatea bisericii, cu programul cultural-atistic: „Tinerii şi vârstnicii uniţi în cântec şi voie bună“. La acest moment plin de bucurie, de armonie și de bună dispoziție au participat copiii de la Grupul catehetic „Luminiţe vii“ de la Parohia „Sfânta Ana“ din Galaţi, Corul elevilor de la Liceul Teoretic „Emil Racoviţă“, Grupul folcloric „Kalofonis“, Grupul de dansuri „Colindători“ de la Cercul Militar Galați și vârstnicii centrului social. La final, după ce participanţii la activitate au primit cărţi de rugăciune și alte daruri din partea organizatorilor, cu toții s-au bucurat la agapa tradiţională pregătită special pentru această zi.
Astăzi, 27 septembrie, în cadrul Centrului social aflat în vecinătatea bisericii s-a desfăşurat programul cultural-artistic intitulat „Cununa strălucită a bătrâneţii“, susţinut cu mare bucurie şi entuziasm de copiii grupului catehetic „Luminiţe vii“ de la Parohia „Sf. Ana” din Galaţi şi membrii Ansablului folcloric „Doina Covurluiului“ din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos“ Galaţi. La final, a avut loc tradiţionala agapă, iar la plecare vârstnicii şi copiii participanţi la activitate au primit din partea acestei instituții de ocrotire socială reviste cu conţinut religios, iconiţe, flori şi dulciuri.
„Școala de Seniori“ este un nou proiect educațional implementat de la data de 1 octombrie 2023 în cadrul Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale „Speranţe pentru vârsta a III-a“ din cadrul parohiei gălăţene „Pogorârea Sfântului Duh“. Proiectul se adresează, în principal, persoanelor trecute de vârsta de 50 de ani, rămânând totodată deschis oricui dorește să afle mai multe despre pregătirea pentru vârsta a treia/a patra și despre provocările cu care vine trăirea acestei etape de viață. Prin acest proiect se urmăreşte dinamizarea vieții sociale a comunității prin mobilizarea experienței, cunoștințelor și energiilor individuale ale celor care vor participa la activitățile educative și atelierele de discuții. Marţi, 3 octombrie, în cadrul Centrului de zi a avut loc deschiderea oficială a proiectului şi prezentarea programului ce cuprinde calendarul de activități. Tema discutată în cadrul primei întruniri şi intitulată „Cine spune că suntem bătrâni?“ a cuprins prezentarea celor patru vârste din punct de vedere demografic, biologic, social și psihologic, suscitând un mare interes din partea tuturor participanţilor.