La Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galaţi s-a desfăşurat astăzi, 20 iunie, examenul de certificare a competenţelor profesionale pentru elevii din anii terminali de la Secţiile Pastorală şi Patrimoniu Cultural.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în capela din incinta seminarului gălăţean.

După Sfânta Liturghie, Părintele Arhiepiscop a rostit rugăciuni de mulţumire către Milostivul Dumnezeu pentru tot ajutorul primit de elevi în cei patru ani de studiu în şcoala ocrotită de cel dintâi chemat la apostolat, Sfântul Andrei.

Cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care vorbit despre nevoia de a fi rugători, mărturisitori ai credinţei şi împlinitori ai faptelor bune în familie, în Biserică şi în societate.

În continuare, ierarhul locului a mers pe la fiecare sală de examen, i-a încurajat pe elevi şi a apreciat lucrările realizate de aceştia.

În prima parte a examenului, fiecare absolvent de la Secţia Pastorală a prezentat în faţa comisiei proiectului elaborat pentru atestatul profesional, iar în cea de-a doua parte, au fost susţinute probele practice, ce au constat în executarea cântărilor psaltice din programa analitică, prezentarea unui plan de cateheză şi omilie tematică sau exegetică, precum şi descrierea rânduielilor sfintelor slujbe şi simbolistica lor.

Şi elevii clasei a XII-a din cadrul Secţiei Patrimoniu Cultural au expus astăzi lucrările iconografice realizate pentru examenul de atestat în spaţiul special amenajat din incinta seminarului.

La acest examen au participat 22 de elevi din cadrul Secţiilor Pastorală şi Patrimoniu Cultural, care au reuşit în mod remarcabil în urma evaluării lor să facă dovada cunoştinţelor acumulate în anii de studiu.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale