În această perioadă de epidemie, activitatea social-filantropică din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos a continuat să se desfășoare la nivelul Protopopiatului Brăila, prin intermediul parohiilor, dar şi în cadrul parteneriatelor cu alte instituţii locale.
Dată fiind situația actuală creată de răspândirea noului coronavirus, astăzi, 3 iunie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din municipiul Brăila a venit în sprijinul celor 20 de persoane care se află în carantină într-un spațiu instituționalizat de pe razalocalității Albina.
Astfel, Comitetul parohial al parohiei menționate a achiziționat și oferit acestora pachete cu obiecte sanitare și articole de igienă.Valoarea totală a darurilor care au fost oferite este de 700 lei.
Beneficiarii și-au arătat aprecierea și au mulțumit dăruitorilor și celor care au sprijinit această acțiune.