În perioada 3-4 iunie 2019, s-a desfăşurat la Galaţi o întrunire de informare, având ca scop identificarea unor oportunităţi pentru dezvoltarea şi eficientizarea vieţii sociale şi economice din zona Dunării de Jos, prin implicarea factorilor de decizie şi de răspundere din cadrul unor instituţii din eparhie.
În cadrul Parteneriatului româno-german „Galaţi 2020“, inaugurat în data 2 iunie 2014 prin conlucrarea, în domeniul social, dintre Arhiepiscopia Dunării de Jos, Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Centrale şi de Nord şi Biserica Evanghelică Lutherană din Landul Baden-Württemberg, unul dintre proiectele cele mai importante îl reprezintă înfiinţarea, la Galaţi, a unei Clinici pentru Tratarea şi Recuperarea Copiilor bolnavi de Cancer. Alături de acestea, în implementarea proiectului, un rol esenţial îl au instituţiile locale, precum şi specialiştii în domeniu din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie - Galaţi şi din corpul de medici gălăţeni.
În prima parte a zilei de 3 iunie 2019, începând cu ora 10:00, în Sala Episcop „Chesarie Păunescu“ a Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a avut loc întâlnirea dintre reprezentanţii instituţiilor implicate în acest proiect, la care au participat şi cei doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpresfinţitul Părinte Casian, care a şi deschis lucrările sesiunii de comunicări, în care a evidenţiat rolul parteneriatului dintre biserică şi societate pentru derularea în continuare a proiectului „Galaţi 2020”.
În continuare au avut loc dialoguri între specialiştii germani şi cei români, în vederea stabilirii unei strategii comune prin implementarea unor activităţi care pot pune în valoare potenţialul cultural, social, economic, agricol, medical şi cel al resurselor umane.
În partea a doua a zilei, a urmat o sesiune de dezbateri, în cadrul căreia echipa de specialişti germani a analizat în detaliu condiţiile de aplicare şi modalităţile de atragere a resurselor financiare pentru realizarea proiectului.
În cadrul întâlnirii s-au evaluat, totodată, şi etapele parcurse până în acest moment şi au fost trasate următoarele etape de dezvoltare şi implementare a proiectului.
Dezbaterile au continuat, pe aceleaşi coordonate, şi în ziua de 4 iunie a.c., la Centrul eparhial.
Proiectul pentru realizarea unei Clinici de tratament și reabilitare pentru copiii diagnosticaţi cu cancer este iniţiat de Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi are ca parteneri Arhiepiscopia Dunării de Jos, Biserica Evanghelică din Wuerttemberg, Primăria Galaţi, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“ din Galaţi şi Facultatea de Medicină şi Farmacie din Galaţi.
Până în prezent s-au făcut paşi importanţi pentru realizarea acestui demers, între care amintim:
- 2-3 iunie 2014: eveniment de start al proiectului la Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi, acolo unde are loc Seminarul „Accelerarea Dezvoltării Regionale“, desfăşurat în Aula Magna din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie. Cu acest prilej au fost selectate următoarele idei de proiect: Agricultura moderna, promovarea turismului, dezvoltarea logisticii, învăţare pe tot parcursul vieţii şi construirea unei clinici pentru copiii bolnavi de cancer;
- iulie 2015: Proiectul PCC începe lucrul pentru studiul de fezabilitate (Pedriatic Cancer Center) realizat de echipa de experţi germani;
- septembrie 2015: au loc vizite în Galați pentru a decide asupra locaţiei clinicii de oncologie pediatrica;
- 2015: pe parcursul acestui an au loc acţiuni de strângere de fonduri în Germania;
- 19 iulie 2016: a fost prezentat la Galați studiului de fezabilitate realizat de germani;
- mai 2018: au avut loc vizite ale unor medici din Galaţi (Dr. V. Ştefănescu, dr. C. Niculescu şi dr. A. Petrea) la clinicile pentru copiii bolnavi de cancer din Stuttgart și Heidelberg. Acolo a fot prezentate planurile pentru construcţia unei clădiri noi în curtea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“ din Galaţi, care va cuprinde secţia de oncologie-hematologie pediatrică;
- iunie 2019: a fost achiziţionat un aparat de diagnosticare rapida a afecţiunilor oncologice la copii cu sprijinul financiar de 10.000 euro din partea Mitropoliei Germaniei.
Pentru susţinerea proiectului, în paralel cu aceste demersuri menţionate mai sus, Arhiepiscopia Dunării de Jos a înfiinţat la Galaţi „Centrul de formare, informare şi suport comunitar „Galaţi 2020“, punând la dispoziţie un imobil cu toate cele necesare şi angajând o persoană care să se ocupe de acest proiect. De asemenea, Arhiepiscopia Dunării de Jos a susţinut şi găzduit activităţile desfăşurate la Galaţi în aceşti ani şi continuă să susţină efortul pentru realizarea clinicii pediatrice.
În această perioadă de timp, Primăria Galaţi în colaborare cu Spitalul Clinic de Urgentă „Sf. Ioan“ au efectuat paşii necesari pentru demararea construcţiei efective a clinicii prin aplicarea proiectului necesar accesării de fonduri europene în vederea realizării unui ambulatoriu pentru diagnosticarea şi tratarea cancerului la copii, a formaţiunilor tumorale solide şi a celor de sânge. Proiectul cu o valoarea de 3,3 milioane de euro a fost analizat şi până la sfârşitul lunii iunie 2019 el va fi semnat. Lucrările de construcţie şi de amenajare cu toate cele necesare vor începe în luna iulie 2019 şi au ca termen de finalizare 18 luni. Ambulatoriul va avea parter şi un etaj şi va fi prevăzut, pe lângă cabinetele specifice oncologice, şi cu un serviciu de anatomie patologică pentru realizarea de analize amănunţite în vederea stabilirii tipului de malignitate şi începerea tratamentului. Deja aparatul în valoare de 10.000 de euro pentru diagnosticul anatomo-patologic a fost achiziţionat cu sprijinul Mitropoliei Germaniei.