În seara zilei de 13 iunie 2018, la Galaţi a avut loc serbarea de sfârşit de an şcolar şi festivitatea de premiere a elevilor din ciclul liceal de la Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei“.
Gazda evenimentului a fost în acest an Teatrul Dramatic „Fani Tardini“ din Galaţi, care a primit cu mult drag această manifestare de bilanţ a unui an şcolar încununat cu multe reuşite, atât pe plan local cât şi naţional.
Prezent la eveniment, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a apreciat prestaţia de excepţie a tinerilor seminarişti, atât în interpretarea anumitor piese muzicale, cât şi în piese de teatru create special pentru a aduce frumosul şi autenticul românesc în faţa publicului gălăţean în acest an dedicat Centenarului Marii Uniri.
Programul cultural-artistic oferit de elevia cuprins momente poetice, buchete de cântece patriotice, piese de teatru, scenete, cântece şi jocuri populare româneşti, dar şi un miniconcert în care corul seminarului gălăţean, condus de arhid. prof. Adrian Marin a intonat tropare şi a interpretat piese din repertoriul clasic de muzică bisericească psaltică şi corală.
Frumoasele cântece patriotice, din care răzbate puternic spiritul românesc, au fost interpretate de Grupul psaltic „Kinonia“ şi cele două coruri „Ichos“ şi „Zefir“, în piese precum „Nu plânge Maică Românie“, „Basarabie frumoasă“, „Pentru limba noastră“ şi „Acasă-i România“.
În cuvântul adresat celor prezenţi la eveniment, Părintele Arhiepiscop a subliniat „că o şcoală ca aceasta este o binecuvântare pentru biserică şi pentru neamul românesc“.
La final a avut loc festivitatea de premiere în cadrul căreia, Chiriarhul Dunării de Jos a oferit cuvenitele diplome şi premii, ca răsplată pentru efortul intelectual depus în cursul anului şcolar 2017-2018, binecuvântându-i şi felicitându-i atât pe elevii, cât şi pe profesorii acestora pentru frumoasele roade ale activităţii din acest an şcolar care tocmai s-a încheiat.