În fiecare an, în zilele premergătoare sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, la Galaţi se desfăşoară cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, o serie de manifestări culturale dedicate ocrotitorilor spirituali ai învăţământului telogic.
În acest context, astăzi, 27 ianuarie, în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos, Departamentul Teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, a organizat simpozionul studenţesc intitulat: „SfinţiiTrei Ierarhi, modele actuale pentru studenţi“.
Evenimentul s-a desfășurat în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi a reunit laolată, atât faţă către faţă, cât şi prin intermediul unui platforme de comunicare on-line, cadre didactice universitare de la specializările Istorie, Filosofie şi Teologie, masteranzi, studenţi, oameni de cultură şi preoţi.
În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre lucrarea Sfintei Treimi în istoria mântuirii neamului omenesc, evidenţiat legătura care există între Dumnezeu, om şi creaţie, care, cu multă luciditate, profunzime şi echilibru este prezentată în operele celor Trei Mari Ierarhi.
Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că Sfinţii Trei Ierarhi sunt pilde de urmat şi modele actuale de viaţă, de rugăciune şi de pastoraţie pentru slujitorii Sfintelor Altare, pentru studenţii şi profesorii şcolilor teologice, dar şi pentru ceilalţi credincioşi.
În continuare, în semn de recunoştinţă adusă părintelui prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, membru titular al Academiei Române şi cel mai important istoric al Bisericii Ortodoxe Române, trecut la cele veşnice în această lună, directorul Departamentului Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi,părintele lector univ. dr. Lucian Petroaiaa susţinut prelegerea intitulată: „Iconografia cărţii româneşti bisericeşti, vechi, în cercetările Pr. Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu“.
În partea a doua a simpozionului, profesorii invitaţi au dezbătut aspecte importante din teologia Sfinţilor Ierarhi, cinstiţi în aceste zile în Biserica Ortodoxă, între prelegerile suţinute numărându-se titluri precum: „Atiudinea Sfinţilor Trei Ierarhi faţă de teamă şi aparenta lipsă de sens a vieţii“, „Estetica icoanei Sfinţilor Trei Ierarhi“, „Frumuseţea chipului: asemănarea cu Modelul“.
Pr. Rareș Bucur