În perioada premergătoare sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au loc o serie de manifestări cultural-educaţionale menite să aducă în atenţia tinerilor, dar şi credincioşilor din această parte a ţării, viaţa aleasă şi activitatea prolifică a celor trei mari Sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.

La Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei“ din Galaţi a avut loc astăzi, 29 ianuarie 2020, simpozionul interliceal „Familia şi educaţia creştină în gândirea Sfinţilor Trei Ierarhi“.

La manifestarea cultural-educaţională dedicată „Sfinţilor Trei Ierarhi“ de la seminarul gălăţean, a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a prezidat lucrările întrunirii

Evenimentul a reunit în amfiteatrul şcolii gălăţene elevi şi profesori seminarişti, dar şi elevi şi cadre didactice de la licee gălăţene şi brăilene, precum Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri“, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu“, Colegiul Naţional „Costache Negri“, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“, Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna“ din Galaţi, Colegiul Naţional „Nicolae Bălcescu“, Liceul Teoretic „Nicolae Iorga“, Liceul Pedagogic „D.P. Perpessicius“ din Brăila, Liceul Teoretic „Constantin Angelescu“ din Ianca şi Liceul Teoretic „George Vâlsan“ din Făurei.

În cuvântul adresat celor prezenţi, chiriarhul Dunării de Jos a vorbit despre modelul de vieţuire în familie şi educaţia aleasă din şcoli a Sfinţilor Trei Ierahi, evidenţiind prietenia dintre aceşti sfinţi ca model al prieteniei dintre tinerii de astăzi şi ca răspuns la provocările lumii contemporane.

„Tinerii de la diferite licee din judeţele Galaţi şi Brăila, ne-au oferit astăzi o mare bucurie şi o binecuvântare, ca oaspeţi ai profesorilor şi elevilor Seminarului «Sfântul Apostol Andrei», întruniţi pentru a reflecta ca tineri, pe texte alese de ei din tinereţea în familie, educaţia şi adolescenţa Sfinţilor mai mari Dascăli ai lumii şi Ierahi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, asupra darului mare de a fi ei comoara autentică a părinţilor lor în familie, dar şi părinţii de a fi comoara lor tot în familie. Am putea spune că s-au întâlnit real tinerii de azi cu tinerii de odinioară Sfiinţii Vasile, Grigorie şi Ioan“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

Tinerii elevi, liceeni sau seminarişti, au prezentat în referate lor aspecte semnificative din viaţa, opera şi activitatea acestor „mari dascăli ai lumii şi ierarhi“, adevărate şi necesare modele pentru cei aflaţi în formare, pentru familiile lor şi societatea de astăzi.

Împresionat de situaţia tânărului liceean Ionuţ Tudorie, în vârstă de 17 ani din Galaţi, diagnosticat cu o formă rară şi agresivă de cancer şi coleg al unei tinere participante astăzi la Simpozion, Părintele Arhiepiscop Casian, după ce în dimineaţa acestei zile i-a oferit un spijin material, a intrat într-un dialog telefonic cu el şi cu mama acestuia, pentru a-i încuraja şi a-i încredinţa de sprijinul şi solidaritatea preoţilor şi tinerilor din Eparhia Dunării de Jos.

La final, toţi cei prezenţi au primit din partea ierarhului Dunării de Jos diplome de participare şi împreună s-au rugat Bunului Dumnezeu pentru Ionuţ, pentru a reuşi să treacă mai uşor prin suferinţă şi să ajungă în Germania la tratament specializat.

Pr. Rareş Bucur

Cantine sociale