Sărbătoarea închinată cinstirii lanţului Sfântului Apostol Petru s-a îndătinat, la capelele Penitenciarelor din cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, ca al doilea hram, după Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Manifestările pastoral-misionare şi social-filantropice îndreptate către persoanele private de libertate reprezintă un bun prilej pentru consolidarea cooperării dintre parohii şi preoţii din slujirea socială, cu scopul de a se identifica noi modalităţi misionare care să vină în sprijinul catehizării şi ajutorării deţinuţilor. În numeroase cazuri, preoţii de parohii îşi vizitează deţinuţii proveniţi chiar din comunităţile parohiale pe care le păstoresc.

Astfel de manifestări sunt înscrise în programul misionar eparhial în anul rânduit de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii, astăzi”.

În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian şi în cooperare cu conducerea Penitenciarului, un sobor de 7 preoţi din municipiul Galaţi şi din slujirea socială au săvârşit, în capela ocrotită de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, slujba Sfintei Liturghii şi Acatistul Sfinţilor Apostoli, în prezenţa a peste 30 de persoane private de libertate.

Prin implicarea membrilor Consiliului şi Comitetului parohial de la parohia gălăţeană „Sf. Antonie cel Mare“, care îşi serbează hramul, au fost oferite deţinuţilor prezenţi la slujbă pachete cu alimente, articole de îmbrăcăminte şi obiecte igienico-sanitare de primă necesitate, în valoare de 600 lei.

Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat şi la Penitenciarul din municipiul Brăila. Aici, un număr de 36 de deţinuţi au participat la Sfânta Liturghie oficiată în capela unităţii, după care au susţinut un scurt program cultural-artistic dedicat poetului naţional Mihai Eminescu.

Persoanele private de libertate prezente la manifestări au primit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, calendare, cărţi de rugăciuni şi alte daruri de suflet.

 

Cantine sociale