În data de 16 ianuarie a.c., Sectorul social-filantropic al Eparhiei Dunării de Jos, în colaborare cu conducerea celor trei penitenciare din judeţele Galaţi şi Brăila, a organizat un program liturgic, pastoral-misionar şi social-filantropic pentru persoanele private temporar de libertate, prilejuit de sărbătoarea „Cinstirii lanţului Sf. Ap. Petru“.

În capela „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta Penitenciarului Galaţi, un sobor de preoţi din municipiu dar şi din slujirea socială au săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în prezenţa persoanelor private de libertate şi a cadrelor acestei instituţii.

Prin implicarea parohiei gălăţene „Sf. Antonie cel Mare“, care mâine îşi sărbătoreşte hramul, au fost oferite deţinuţilor pachete cu alimente şi obiecte igienico-sanitare de primă necesitate.

Manifestări asemănătoare s-au desfăşurat şi la Penitenciarul din municipiul Brăila, delegat fiind pc. pr. protoiereu Gheorghe Marinescu, unde, după săvârşirea Sfintei Liturghii, persoanele private de libertate au susţinut un mic program cultural artistic de poezie cu tematică religioasă şi muzică psaltică.

La final au fost înmânate diplome de merit persoanelor care s-au evidenţiat în activităţile religioase ale anului 2013.

La Penitenciarul pentru minori şi tineri din Tichileşti, judeţul Brăila, un număr de 60 de minori de la regimul semideschis au participat la Sfânta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi condus pc pr. Ionel Rotaru, delegat eparhial, după care, în sala de festivităţi a instituţiei au fost susţinută o prelegere cu tema „Taina Mărturisirii şi Taina Euharistiei în viaţa creştinului ortodox”, urmată de discuţii libere.

Şi în penitenciarele brăilene, persoanele private de libertate prezente la manifestări au primit pachete cu alimente, obiecte de primă necesitate, calendare, cărţi de rugăciuni şi alte daruri de suflet.

Cantine sociale