În ziua de prăznuire a Sf. Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, Spitalul de Urgenţă pentru Copii şi-a sărbătorit ocrotitorii. Acesta este primul spital din judeţul Galaţi căruia i-a fost rânduit un ocrotitor spiritual.

De ziua hramului, în capela contruită în curtea Spitalului a fost oficiată Sfânta Liturghie, după care, ierarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, în prezenţa copiilor internaţi şi a cadrelor medicale a săvârşit o slujbă de mulţumire şi parastasul pentru toţi ostenitorii Spitalului de Copii din Galaţi, trecuţi la Domnul.

În încheiere, ierarhul Dunării de Jos a oferit iconiţe tuturor participanţilor la Sfânta Liturghie.

După slujirea liturgică, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, împreună cu preoţii slujitori, au vizitat saloanele unde sunt internaţi cei mici, încurajându-i în suferinţă şi oferindu-le daruri.

***

Piatra de temelie pentru noul lăcaş din incinta Spitalului a fost aşezată de Chiriarhul Dunării de Jos la data de 3 octombrie 2011, pentru ca, la data de 28 noiembrie 2012, în cadrul manifestărilor pastoral-misionare prilejuite de sărbătorirea la Galaţi a Sf. Apostol Andrei, ÎPS Dionisie, Mitropolit de Corint, şi ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au săvârşit slujba de binecuvântare pentru începerea slujirii în noua capelă a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfinţii Doctori fără de arginţi Chir şi Ioan“ din Galaţi. Capela spitalului a primit, de asemenea, în dar, ca hram şi ocrotitori, alături de Sfinţii Doctori fără de arginţi, pe Sfinţii Patapie şi Luca al Crimeii.

Cantine sociale