După tradiţie, la Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, în Arhiepiscopia Dunării de Jos se derulează ample acţiuni filantropice îndreptate către persoanele cu venituri reduse, vârstnici şi familii cu mulţi copii, aflate în evidenţa parohiilor, sau către semenii aflaţi în instituţiile de asistenţă socială şi medicală din judeţele Galaţi şi Brăila: cămine de copii, aziluri de bătrâni, spitale şi penitenciare.

La Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenta unui număr mare de credincioşi din municipiu şi nu numai.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al Catedralei Arhiepiscopale.

La momentul cuvenit, mai mulţi copii prezenţi la slujbă fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a tâlcuit pericopa evanghelică din această duminică, în care Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei relatează momentul Parusiei şi al Înfricoşătoarei Judecăţi şi i-a îndemnat pe credincioşi să împlinească cuvintele scripturii ajutându-i pe semenii lor aflaţi în diferite nevoi.

„Pentru a anticipa încă de pe acum, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, blândețea și bunătatea Domnului Hristos, când va venin în Slava Sa la sfârșitul timpului, să încercăm astăzi, fiecare dintre noi, slujitori și credincioși, să facem un pas către cei pe care ni i-a arătat Sfânta Evanghelie, frații noștri săraci, bolnavi, întemnițați, singuri, flămânzi sau fără îmbrăcăminte și vom avea surpriza să-L întâlnim real pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar ei, și în penitenciar și în spital și acasă, ne vor asigura că sunt portarii Împărăției lui Dumnezeu care ne vor deschide luminos calea bucuriei, a iubirii, a frățietății și a dragostei dintre noi“, a spus ierarhul Dunării de Jos.

La finalul slujbei, chiriarhul Dunării de Jos i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi le-a oferit iconiţe.

În aceeaşi zi, la Penitenciarul de maximă siguranţă din municipiul Galaţi, programul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii în capela „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel“, la care au participat o parte dintre persoanele private temporar de libertate.

După Sfânta Liturghie, preotul capelan Ovidiu Gaftonîmpreună cu preoţii din parohiile „Sf. Ioan Botezătorul“, „Sf. Ecaterina“ şi „Pogorârea Sfântului Duh“ din municipiul Galaţi au săvârşit o slujbă de mulţumire şi au rostit rugăciunile speciale pentru cei aflaţi în temniţe.

La final, preoții prezenți le-au oferit deţinuţilor pachete cu alimente neperisabile, lenjerie de corp, obiecte igienico-sanitare, fructe, dulciuri, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

Și în Centrul de detenție pentru minori și tineri Tichilești, județul Braila, cu arhiereasca binecuvântare a chiriarhului Dunării de Jos,cu aprobarea conducerii unitățiiși sprijinul celor patru parohii din Tichilești și Chiscani,s-au derulat activități pastoral-misionare și social-filantropice, atât în capela unității, cât și în spațiul propriu-zis de deținere.

La aceste activități, coordonate de preotul capelan voluntar Sorin Pleșca, au participat 50 de minori.

După activitatea liturgică și cuvântul de învățătură din capelă, participanților le-au fost oferite pachete cu dulciuri și obiecte de colportaj bisericesc.

În toate bisericile din Eparhia Dunării de Jos, la slujba Sfintei Liturghii, au fost rostite cereri speciale pentru toţi semenii aflaţi în suferinţă, rugăciunea din biserici fiind prelungită până la inima celor singuri sau aflaţi în nevoi prin gândul bun şi luminos, dar şi prin fapta de omenie.

Pr. Rareș Bucur

Cantine sociale