Adresă: Str. Ovidiu, nr. 10, mun. Galaţi, cod 800080, telefon 0723.226526
Responsabil: dna Simona Borosescu
Acest așezământ de educație pentru cei mici, funcționează în fosta casă parohială din curtea Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi“ din municipiul Galați, începând cu anul școlar 2020-2021.
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Grigorie Teologul, pe 25 ianuarie 2024, Parohia „Sf. Trei Ierarhi“ din Galaţi a desfăşurat programul de educaţie medicală „Zâmbet frumos”, pentru copiii din cadrul Grădiniţei nr. 6 „Sf. Trei Ierarhi“. Prin implicarea preoţilor de la această parohie şi cu sprijinul unor medici stomatologi pediatri, copiii au primit pastă de dinţi, periuţe şi alte daruri, beneficiind, cu acest prilej, şi de o lecţie interactivă şi instructiv-educativă de igienă dentară şi de ocrotire a sănătăţii, oferită cu multă dragoste şi empatie de medicii prezenţi.
În cadrul celor trei grupe, 60 de copii preșcolari din zonă sunt îndrumaţi de cadre didactice şi se bucură de toate condiţiile de care au nevoie în procesul educaţional. Proiectul este desfăşurat în baza unui parteneriat între Parohia „Sfnţii Trei Ierarhi“, Consiliul Local Galaţi şi Inspectoratul Școlar al Județului Galați.
Activitățile desfășurate vizează și educația creștină a preșcolarilor, cultivând virtuți morale și un comportament religios prin parteneriate cu biserica parohială, incluzând vizite la lăcașul de cult, serbări religioase, lecturarea poveștilor biblice și discuții interactive cu preoții.
Exemple de activități specifice:
♦ Învățarea rugăciunilor scurte, discuții despre sărbători creștine, exemple de bună purtare bazate pe pilde biblice.
♦ Vizite și ceremonii: Vizite la biserică, participarea la slujbe, serbări organizate cu ocazia sărbătorilor importante.
♦ Desenarea sau modelarea unor scene biblice, pictarea de ouă, confecționarea de ornamente pentru Crăciun.
♦ Activități comunitare: Implicarea în acțiuni caritabile, învățându-i pe copii să fie milostivi.
♦ Aceste activități au rolul de a dezvolta caracterul și valorile morale ale copiilor într-un mediu favorizat de legatura armonioasă dintre Școală, Familie și Biserică.














