Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian la Mănăstirea ”Sf. Trei Ierarhi” Toflea s-a organizat sărbătoarea hramului. Programul a început cu oficierea Vecerniei cu Litia și privegherea. La slujbă au participat enoriași din localitatea Toflea, români și rromi și preoții din zonă însoțiți de enoriașii lor. Au fost prezenți de asemenea doamna Viorica Gotu, reprezentantul rromilor din județul Galați și ctitorul mănăstirii, domnul Vasile Băiculescu. La slujbă au participat în jur de 150 de persoane. După programul liturgic toți cei prezenți au primit iconițe cu Sf. Trei Ierarhi și daruri. Obștea mănăstirii și enoriași rromi apropiați de mănăstire au pregătit 80 de pachete oferite celor prezenți în curtea mănăstirii. Programul s-a încheiat cu un foc de tabără pentru elevi și pentru toți participanții. Programul derulat de protos. Paisie a avut în centru Sf. Liturghie, oficiată în data de 30 ianuarie, cu rugăciuni de mulțumire din partea obștii monalahe și a actitorilor.
Februarie 2017 social
Grija față de credincioșii rromi din Toflea
Centre pentru vârstnici
Centre de zi pentru copii
- Centrul multifuncţional de servicii sociale „Speranţa“, Galaţi
- Centrul de zi pentru copii „Sfântul Spiridon“, Galaţi
- Centrul de zi pentru copii „Sfântul Antonie cel Mare“, Galaţi
- Centrul de zi pentru copii „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, Brăila
- Centrul social-educaţional „Sfinţii Martiri Brâncoveni“, Brăila
- Centrul multifuncţional „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“, Braniștea, judeul Galaţi
Cantine sociale
- Centrul social-filantropic „Sfântul Nicolae“, Galați
- Centrul social-filantropic „Sfântul Spiridon“, Galați
- Centrul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, Galați
- Centrul filantropic „Sfânta Ecaterina“, Galați
- Centrul filantropic „Acoperământul Maicii Domnului“, Galați
- Centrul social-filantropic „Sfântul Ioan Casian“, Brăila
- Centrul social-filantropic „Sfântul Nicolae şi Sfântul Vasile cel Mare“, Brăila
- Centrul social-filantropic „Sfântul Vasile cel Mare“, Brăila
- Centrul filantropic „Sf. Treime“ - Brăila
- Centrul social-filantropic „Sfânta Filofteia“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfânta Cruce“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, Brăila
- Centrul filantropic „Înălţarea Domnului“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Dumitru“ – Brăiliţa, Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Fanurie“, Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Nicolae“, Tecuci
- Centrul filantropic „Naşterea Maicii Domnului“, Tecuci
- Centrul filantropic „Sfântul Nicolae“, Matca I, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sfânta Filofteia“, Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sf. Ioan Gură de Aur“, Frumuşiţa, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sf. Iosif cel Milostiv“, Brătuleşti, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“, parohia Cudalbi I, judeţul Galaţi
- Centrul filantropic „Sfinţii Trei Ierarhi“, Şuţeşti, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Sfântul Iosif cel Milostiv“, Baldovineşti, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Sf. Arhangheli“, parohia Adam, jud. Galaţi
- Centrul filantropic „Sf. Nicolae“, parohia Fundeanu, jud. Galaţi
- Centrul filantropic „Sfântul Nicolae“, parohia Mircea Vodă, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Sf. Nicolae“, parohia Frecăţei, judeţul Brăila
- Centrul filantropic „Acoperământul Maicii Domnului“, parohia Ianca I, judeţul Brăila
Cabinete medicale
- Centrul de asistenţă medicală „Sfinţii Cosma şi Damian“, Galați
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Sfântul Spiridon şi Sfânta Irina“, Galați
- Centrului medical de permanenţă „Sf. Ierarh Luca“, Galaţi
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Acoperământul Maicii Domnului“, Brăila
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Sfântul Ierarh Nicolae“, Brăila
- Cabinetul medical creştin-ortodox „Sfinţii Împăraţi“, Ireasca, com Gohor, judeţul Galați