În data de 18 februarie a.c., la Galaţi a avut loc deschiderea oficială a cursurilor teologice universitare din semestrul al II-lea.
Evenimentul a debutat la Catedrala arhiepiscopală unde Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din administraţia eparhială.
La momentul liturgic cuvenit au fost săvârşite rugăciuni de mulţumire pentru cei 24 de ani de când Înaltpreasfinţia Sa a fost hirotonit întru arhiereu.
La final a fost săvârşit parastasul pentru înaintaşii în tronul arhieresc de la Dunărea de Jos şi pentru ctitorii Catedralei Arhiepiscopale.
În sala „Episcop Melchisedec Ştefănescu“ a Centrului Eparhial a avut loc deschiderea oficială a cursurilor teologice universitare din semestrul al II-lea.
Cu acest prilej, în contextul proclamării de către Sfântul Sinod al Biosericii Ortodoxe Române a anului 2014 ca An omagial euharistic, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a susţinut un curs de spiritualitate ortodoxă despre importanţa Sfintelor Taine ale Spovedaniei şi Împărtşaniei în viaţa oricărui creştin.
La eveniment au participat preoţi profesori din învăţământul teologic, profesori de religie, studenţi şi tineri masteranzi.