Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în preajma sărbătorii Sfintei Filofteia, parohia brăileană ocrotită de această sfântă muceniţă a desfăşurat astăzi, 8 decembrie 2022, o acţiune filantropică pentru familiile nevoiaşe din parohie şi pentru pacienţii Secţiei Psihiatrie cronici adulţi din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon“ din Brăila.
Spitalul de Psihiatrie ”Sf. Pantelimon” Brăila este un spital de monospecialitate, fiind singurul spital de aceasta specialitate din judeţul Brăila, deservind populaţia întregului judeţ, atât prin secţiile cu paturi, cât şi prin Ambulatoriul integrat al spitalului şi prin CSM.
Parohia „Sfânta Filofteia“ din municipiul Brăila, prin implicare preoţilorşi a voluntarilor, desfăşoară zilnic astfel de activităţi de întrajutorare îndreptate către semenii nevoiaşi, prin Aşezământul social existent în cadrul acestei parohii.
În cadrul Aşezământului social, 30 de copii împreună cu părinţii lor primesc masă caldă zilnic, dar şi servicii medicale prin intermediul unui cabinet de medicină dentară, consiliere psihologică și educație prin programul de tip „afterschool“.
Pe lângă aceşti beneficiari care provin din familii nevoiaşe, parohia mai sprijină bilunar cu diferite ajutoare şi tineri orfani şi persoane vârstnice aflate în evidenţele parohiale.
Activităţile sunt susţinute îndeosebi din fondurile parohiei, precum şi din donaţiilecredincioşilor.
Astăzi, la o zi după hramul bisericii, acest Centru social din cadrul Parohiei „Sfânta Filofteia“ din Brăila a oferit ca de obicei masa caldă de prânz asistaţilor permanenţi în cadrul Cantinei parohiale, un cărucior special pentru o persoană cu dizabilităţi locomotorii şi a acordat un ajutor special pentru cei 120 de pacienţi adulţi din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon“ din Brăila.
După ce au pregătit produsele, preoţii din cadrul parohiei le-au dăruit beneficiarilor la sediul centrului social, după care s-au deplasat la Spitalului de Psihiatrie din Brăila pentru a oferi ajutoarele achiziţionate special, constând în alimente greu perisabile, produse de igienă, lenjerii pentru paturi, perne şi pilote.
Ajutoarele din partea acestei parohiei au fost primite cu mare bucurie şi constituie un real folos atât pentru semenii noştiiaflaţi în dificultate, cât şi pentru unităţile medicale.
Valoarea darurilor oferite de parohia brăileană a fost de 6000 lei.
De asemenea, de mai bine de 6 ani, această parohie derulează un proiect în parteneriat cu o asociaţie din Brăila care se ocupă de copiii cu autism, prin care 20 copii din cadrul acestei organizaţii sunt aduşi de către aparţinătorii legali, o dată pe săptămână, la Centrul parohial „Sfânta Filofteia“ pentru a participa la activităţile educative şi de socializare necesare în terapia de recuperare. La sărbătoarea Sfântului Nicolae, aceşti copii speciali au primit daruri din partea parohiei.
De menţionat este şi faptul că, acest centru social din Brăila a asigurat cazarea şi hrana multor cetăţeni ucraineni refugiaţi în ţara noastră, iar în perioada pandemiei a oferit ajutoare constând în hrană caldă, articole vestimentare, alimente neperisabile, produse igienico-sanitare, aparatură medicală şi materiale de protecţie împotriva virusului Covid, în valoare de aproximativ 70.000 lei.
Pr. Rareş Bucur