Tot astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Penitenciarul din Brăila au fost desfăşurate mai multe activităţi liturgice, cultural-educaţionale şi social-filantropice.

În acest context, în curtea interioară a penitenciarului, clerici din protoieria Brăila, în prezenţa conducerii, a cadrelor angajate şi a persoanelor private temporar de libertate, au oficiat slujba Acatistului Sfântului Ierarh Nicolae şi s-au rugat Milostivului Dumnezeu pentru sănătatea şi ajutorul celor aflaţi în acest penitenciar.

În continuarea programului a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru cei ce au pătimit în temniţe şi au adormit în Domnul, dar şi pentru făuritorii Marii Uniri de la 1918.

Pentru a spori evlavia celor prezenţi, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop, a fost oferită spre închinare icoana ce adăposteşte o părticică din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, aflată în patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Programul a continuat cu un concert de colinde oferit de persoanele private de libertate în prezenţa oaspeţilor şi a conducerii penitenciarului.

La final, în capela cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ din incinta Penitenciarului, pentru implicarea în activităţile cultural-educaţionale, peste 100 de deţinuţi care nu sunt vizitaţi au fost răsplătiţi cu daruri de Moş Nicolae - obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciune şi iconiţe.

Un eveniment similar s-a desfăşurat astăzi şi la Penitenciarul de minori din Tichileşti, judeţul Brăila, unde mai mulţi preoţi din protoieria Brăila le-au oferit celor aflaţi în detenţie peste 200 de pachete cu obiecte de igienă personală, fructe, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

Evenimentele desfăşurate la Penitenciarele Brăila şi Tichileşti se înscriu în calendarul manifestărilor spirituale dedicate Sfântului Ierarh Nicolae în Eparhia Dunării de Jos.

Cantine sociale