Duminică, 16 decembrie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, a avut loc la Tecuci concertul de colinde „Noi umblăm și colindăm“.
Evenimentul a fost organizat ca în fiecare an de protopopiatul Tecuci și s-a desfășurat în Sala de spectacole „Ion Petrovici“ din cadrul Casei de cultură a municipiului Tecuci.
Grupurile de colindători din parohiile Liești, Barcea Nouă, Negrilești, Drăgănești, Movilenii de Sus, Brătulești, de la parohia tecuceană „Adormirea Maicii Domnului“ și nu în ultimul rând, inimoșii voluntari din cadrul Ligii Tineretului Creștin Ortodox, au susținut un program cultural-artistic în care au fost interpretate colinde și cântece patriotice.
Între interpretările frumoaselor colinde românești, publicul prezent a putut asculta și câteva prezentări deosebite cu referire la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Corala „Sf. Ioan Damaschin“ a preoților Protoieriei Tecuci a fost cea care a încheiat programul concertului.
Prezența numeroasă din sala unde a avut loc manifestarea cultural-tradițională a fost dovada cea mai clara că vestitorii Nașterii Domnului sunt așteptați cu bucurie de fiecare român.