Astăzi, 14 decembrie a.c., studenţi şi masteranzi ai Departamentului Teologic din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie şi de la Facultatea de Arhitectură Navală a Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi şi-au colindat profesorii şi colegii.
Holurile Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie au răsunat de glasurile celor ce au interpretat colinde tradiţionale şi cântece de stea, vestind marele Praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos.
În continuare, colindătorii au mers la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, unde au fost primiţi de Părintele Arhiepiscop, care, după ce a ascultat colindele interpretate cu emoţie de tineri, a ţinut un cuvânt în care a accentuat importanţa sărbătorii Naşterii Domnului în viaţa tânărului şi a arătat că efortul şi dăruirea tinerilor pentru păstrarea şi promovarea tradiţiilor româneşti sunt aspecte foarte necesare într-o societate din ce în ce mai secularizată.
„Colindele sunt o actualizare pentru timpul nostru şi un fragment din eternitate împărtăşit oamenilor. Ele dezvoltă ştirile foarte concentrate ale evangheliilor despre manifestările de la Naşterea Mântuitorului, fiind un răspuns pe înţelesul tuturor şi o variantă foarte accesibilă oamenilor“, a mai adăugat Chiriarhul Dunării de Jos.
La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri, iar tinerii studenţi i-au mulțumit ierarhului pentru grija părintească arătată în acest an.