Programul social-filantropic dedicat copiilor din familiile afectate de inundaţiile din luna octombrie din Câmpia Covurluiului au continuat şi astăzi.
Deşi au trecut aproape două luni de la evenimentele care au produs atât de multe pagube materiele şi suferinţe, totuşi, în casele celor aflaţi în necazuri şi lipsuri încă nu răzbate bucuria fireacă ce cuprinde orice familie creştină în prag de sărbători.
Pentru a aduce un licăr de lumină, o rază de speranţă în sufletele acestor semeni ai noştri, Patriarhia Română, la îndemnul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a alocat suma de 70.000 lei din fondul Filantropia, în vederea continuării iniţiativelor de întrajutorare a familiilor sinistrate.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian,. Arhiepiscopul Dunării de Jos, în perioada 5-8 decembrie a.c., pe baza unor programări prealabile, cei 210 copii, membri ai familiilor sinistrate, au fost incluşi într-un program de întrajutorare care a vizat, în principal, achiziţionarea unor articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte noi pentru anotimpul rece.
Astăzi, 8 decembrie 2016, peste 90 de elevi din parohiile Pechea şi Cuza Vodă, însoţiţi de preoţi, cadre didactice, părinţi şi voluntari, s-au deplasat la unul din centrele comerciale din municipiul Galaţi şi au primit în dar articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte.
Implicarea, susţinerea şi ajutorarea familiilor sinistrate din Câmpia Covurluiului vor continua şi în perioada următoare.